Președintele României Klaus Iohannis a convocat astăzi ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului se află analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral. Decizia președintelui Ioahnnis de a convoca CSAT vine în contextul suspiciunilor privind fraudarea alegerilor prezidențiale.
Totodată, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) precizează în contextul, discuţiilor privind rolul companiei chineze TikTok în victoria candidatului Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a recomandat instituţiilor publice, în 2023, să interzică aplicaţia TikTok şi că monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin manipulare de algoritmi nu intră în atribuţiile instituţiei.
De asemenea, DNSC subliniază că în perioada alegerilor a colaborat cu AEP, STS şi ANCOM pentru a preveni atacurile cibernetice asupra infrastructurii electorale. Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că nu a primit informări din partea instituţiilor statului referitor la existenţa unor riscuri de influenţare a alegerilor prezidenţiale sau cu privire la ingerinţe externe în procesul electoral, potrivit unui comunicat trabnsnmis luni de Administrația Prezidențială. „Preşedintele României nu a primit informări din partea instituţiilor statului cu privire la existenţa unor riscuri de influenţare a alegerilor prezidenţiale sau cu privire la ingerinţe externe în procesul electoral şi nici referitor la un mod de promovare a candidatului menţionat în solicitarea dumneavoastră pe anumite reţele de socializare, care să ridice suspiciuni”, a transmis luni Administraţia Prezidenţială într-un răspuns pentru Agerpres cu privire la candidatul independent Călin Georgescu. Candidatul independent Călin Georgescu se situează pe primul loc în turul 1 al alegerilor prezidențiale, cu peste 22% din voturi.