Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat ierii 113 contracte de finanţare aferente apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice. Valoarea totală se ridică la 316,5 milioane de lei, cu o putere totală instalată de 41,68 MW”, anunţă, marţi, Minsiterul Energiei, într-un comunicat de presă.
Ministrul Sebastian Burduja a afirmat că ”suntem într-un moment complicat din punct de vedere politic”, din cauza ”unui scenariu pe care nimeni nu şi l-a imaginat”.
Investițiile în energie, umbrelă pentru seismele pe piața europeană
România a redus „cutremurele energetice”, provocate de războiul din Ucraina și instabilitatea politică din Europa, prin investiții în domeniu, susține Burduja.
”Pericolul este reprezentat tocmai de influenţele antidemocratice din Est, influenţe de care, cel puţin în sectorul energetic, România a scăpat prin investiţii. (…) Astăzi, am semnat un număr record de contracte cu primării şi entităţi publice din ţară. Fiecare dintre contractele pe care le-am semnat astăzi va ajuta comunităţile locale să reducă din costurile cu utilităţile, vor reuşi să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public. Astfel, banii economisiţi se vor întoarce în comunitate prin investiţii noi”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Lista de beneficiarilor de finanțare pentru panouri solare: primării, spitale, mănăstiri
Comuna Semlac – Arad, comuna Covăsînţ – Arad, comuna Şofronea – Arad, oraşul Sântana – Arad, comuna Zerind – Arad, comuna Cricova – Timiş, comuna Sânandrei – Timiş, comuna Lenauheim – Timiş, comuna Gătaia – Timiş, oraşul Făget – Timiş, comuna Mănăştiur – Timiş, comuna Găvojdia – Timiş, spitalul municipal Salonta – Bihor, comuna Ceica – Bihor, comuna Bulz – Bihor, comuna Tileagd – Bihor, comuna Gepiu – Bihor, comuna Drăgeşti – Bihor, comuna Finiş – Bihor, comuna Măgeşti – Bihor, comuna Olcea – Bihor, municipiul Turda – Cluj, comuna Iclod – Cluj, comuna Câlnic – Alba, comuna Şibot – Alba, comuna Doştat – Alba, comuna Săliştea – Alba, comuna Cergău – Alba, comuna Cârţişoara – Sibiu, comuna Adămuş – Mureş, comuna Crăciuneşti – Mureş, comuna Sântana de Mureş – Mureş, comuna Chiochiş – Bistriţa-Năsăud, comuna Braniştea – Bistriţa-Năsăud, comuna Josenii Bârgăului – Bistriţa-Năsăud, comuna Colţâu – Maramureş, comuna Rona de Jos – Maramureş, comuna Gîrbou – Sălaj, comuna Bălan – Sălaj, comuna Pericei – Sălaj, comuna General Berthelot – Hunedoara, comuna Bretea Română – Hunedoara, comuna Supur – Satu Mare, comuna Dumbrava – Mehedinţi, comuna Vrața – Mehedinţi, comuna Vânjuleţ – Mehedinţi, comuna Balta – Mehedinţi, oraşul Turceni – Gorj, comuna Godineşti – Gorj, comuna Fărcăşeşti – Gorj, comuna Arcani – Gorj, comuna Bumbeşti Piţic – Gorj, comuna Măciuca – Vâlcea, comuna Voiceşti – Vâlcea, comuna Mârşani – Dolj, comuna Daneţi – Dolj, comuna Vişina – Olt, comuna Studina – Olt, comuna Potcoava – Olt, comuna Movileni – Olt, comuna Gura Padinii – Olt, comuna Ruşineşti – Olt, comuna Nenciuleşti – Teleorman, comuna Clinceni – Ilfov, oraşul Măgurele – Ilfov, comuna Ceraşu – Prahova, comuna Dumbrava – Prahova, comuna Smeeni – Buzău, comuna Grădiştea – Călăraşi, comuna Peştera – Constanţa, comuna Beidaud – Tulcea, oraşul Babadag – Tulcea, comuna Lieşti – Galaţi, comuna Tulnici – Vrancea, oraşul Odobeşti – Vrancea, comuna Buneşti – Braşov, municipiul Făgăraş – Braşov, comuna Drăguşeni – Suceava, comuna Frumosu – Suceava, comuna Budeasa – Argeş, spitalul municipal Rădăuţi – Suceava, comuna Moldova Suliţa – Suceava, comuna Santa Mare – Botoşani, comuna Blîndeşti – Botoşani, comuna Pomârla – Botoşani, comuna Timişeşti – Neamţ, municipiul Roman – Neamţ, comuna Pipirig – Neamţ, comuna Cristeşti – Iaşi, comuna Balş – Iaşi, comuna Plugari – Iaşi, comuna Strunga – Iaşi, comuna Dofteana – Bacău, comuna Stănileşti – Vaslui, comuna Căiuţi – Bacău, comuna Valea Seacă – Bacău, comuna Victoria – Iaşi, comuna Cepleniţa – Iaşi, comuna Goicea – Dolj, oraşul Geoagiu – Hunedoara, oraşul Rovinari – Gorj, comuna Drăgăneşti – Neamţ, Mânăstirea Sihăstria – Neamţ, oraş Pâncota – Arad, comuna Straja – Suceava, comuna Toteşti – Hunedoara, Municipiul Beiuş – Bihor.