Primăria Brașov reia proiectul construcției unui pasaj între zonele Tractorul – Coresi și Gara Brașov. Acesta fusese trecut pe „linia moartă” de administrația condusă de primarul Allen Coliban, după ce în urma unei așa-zise dezbateri publice s-a decis renunțarea la investiție, în așteptarea actualizării planului de mobilitate al Brașovului care urma să traseze noile direcții la acest capitol, inclusiv pentru descongestionarea traficului.
Încă de dinainte de alegerile locale din 9 iunie, primarul George Scripcaru a subliniat faptul că atât acest pasaj, cât și cel dintre noua zonă rezidențială a cartierului Tractorului și Calea Feldioare (Dedeman) sunt necesare, subliniind faptul că deciziile pentru implementarea sau neimplementarea unor proiecte de o asemenea anvergură și importanță pentru comunitate trebuie luate având la bază argumente aduse de specialiști în domeniu și nu doar simple păreri și impresii, pe principiul „drobului de sare” că, de exemplu, prin amenajarea unui pasaj hobanat s-ar fi mutat aglomerația în trafic dintr-un loc în altul.
Noul cost, supus aprobării Consiliului Local
Acum, Primăria Brașov i-a solicitat proiectantului Prinfo SRL o actualizare a indicatorilor tehnico-economici din studiul de fezabilitate pentru această investiție. A fost luat în calcul scenariul 3 pentru acest proiect, agreat de Comisia de Circulație, care vizează amenajarea unui pasaj hobanat cu o lungime de e 1.698,81 metri peste calea ferată și a unui pasaj inferior pe B-dul Gării (pe sensul Hărmanului – Gară), cu o lungime de 507 metri.
Noul cost al investiției ar urma să fie dezbătut în ședința de joi a Consiliului Local. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a acestui proiect este la costurile actuale de pe piață (în contextul creșterii prețurilor materialelor de construcție și al manoperei) de 519.513.102,80 lei inclusiv TVA, din care construcția și montajul 315.236.710,34 lei inclusiv TVA. „În conformitate cu graficul de execuție, durata de realizare a obiectivului este de 36 luni din care 11 luni proiectare si 25 luni executie a lucrărilor. Lungimea totală a lucrării de traversare este de 1.191,81 m, din care podul hobanat 220,00 m, Lățimea totală a podului este de 26.50 m, Numar benzi de circulatie: 4 (cate 2 pe sens), Numar trotuare: 2, Numar piste pentru biciclisti: 2, Pasaj inferior B-dul Garii – 507,00 m”, se precizează în proiectul de hotărâre.
Proiectele pentru descongestionarea traficului au bătut pasul pe loc
Proiectele de descongestionarea a traficului la poalele Tâmpei au bătut pasul pe loc în ultimii ani. Astfel, în cazul zonei Tractorul – Coresi construcția unei noi căi de legătură între Brașov și Sânpetru (strada Narciselor), a fost scoasă la licitație pentru construire abia după 4 ani de la întocmirea proiectului, podul hobanat Tractorul – Gară a fost trecut pe linia moartă, iar pentru construcția celuilalt pasaj care să interconecteze zona de Nord a cartierului Tractorul cu B-dul Griviței – DN 13 (zona magazinului Dedeman) soluția de proiectare ar urma să fie definitivată abia în august 2025, în conformitate cu termenul asumat prin contract de către firma de specialitate.
Nu în ultimul rând, primarul Scripcaru a precizat că în paralel cu cele două pasaje din zona Tractorul trebuie amenajată strada Narciselor, precum și celelalte proiecte ale Primăriei Sânpetru ce vizează amenajarea unor noi rute alternative la drumul județean proiectat acum zeci de ani, când zona vecină municipiului Brașov era una mai mult agricolă și cu un număr mult mai mic de locuitori. „Nu în ultimul rând, proiectul de lărgire a străzii 13 Decembrie trebuia continuat și pe tronsonul dinspre mall spre Rulmentul tocmai pentru a facilita accesul locuitorilor spre străzile adiacente din noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul, unde practic acum avem un nou cartier”, a precizat George Scripcaru înainte de alegerile locale din 9 iunie.
2 comentarii
TOTAL DE ACORD CU DL. SCRIPCARU . SA NU AUD INVECI DE..fostul..
Flamand Scripcaru. Sa vedeti furaciuni de sute de milioane acum…..