În ultimii ani, Primăria Brașov a demarat un program amplu de dezvoltare a unei rețele publice de stații de reîncărcare a mașinilor electrice, astfel încât acestea să fie cât mai accesibile.
Vara trecută, au fost pus în funcțiune 15 noi „pompe” electrice, care s-au adăugat celor 24 existente. Ținând cont că instalațiile pot fi „victimele” unor acte de vandalism, dar se pot produce și alte incidente, edilii au decis să le asigure. Astfel, Primăria Brașov este în curs de negociere a unui contract pentru a asigura cele 15 echipamente, polița urmând să acopere „toate riscurile”. Valoarea poliței este de 65.662 lei fără TVA și ar urma să aibă o valabilitate de 12 luni.
Cele 15 stații au câte două puncte de încărcare fiecare, unul de 100 de Kw și unul de 22 de Kw, și se găsesc în următoarele parcări și terminale RATBV:
– parcarea multietajată Poiana Mică – o stație;
– parcarea multietajată Regina Maria – 4 stații;
– terminal transport RATBV Poienelor – două stații;
– parcare gara Brașov – două stații;
– parcare zona fostului stadion municipal- 3 stații;
– parcarea de lângă terminalul de transport RATBV Rulmentul – 3 stații.
În municipiul Brașov sunt înregistrate 989 de autoturisme electrice; 57 de microbuze și autocare electrice; 81 de motociclete, motorete scutere electrice; 13 autovehicule electrice de până la 12 tone. Acestora li se adaugă și 5.941 de autoturisme hibrid, dintre care o parte semnificativă sunt cu sistem plug-in.