Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este în continuare adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza județelor aflate sub Cod Galben de vânt puternic, ploi şi ninsori viscolite, probleme în circulație fiind înregistrate pe raza regionalelor Iași, Brașov și Galați.
La această oră se acționează cu drezine pantograf pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe firul de contact sau în gabaritul liniei și remedierea deranjamentelor între stațiile Ditrău – Subcetate Mureș, Timișu de Sus – Dârste (fir 2), de pe raza SRCF Brașov. Pe intervalul Timișu de Sus – Predeal se circulă la cale liberă din cauza defectării instalației CED, trenurile înregistrând întârzieri.
CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă.
În continuare, personalul de specialitate al CFR SA menţine legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, în funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic.