Valoarea punctului de referinţă se majorează anual, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
„Începând din 2025, creșterea pensiilor din România are o formulă foarte simplă de calcul, în sensul că aplicăm doi indicatori foarte clari, predictibili, pe care îi știm de la Institutul Național de Statistică. Vorbim de rată medie a inflației, la care se mai adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut pe economie realizat. Deci această este formulă de calcul a indexării, actualizării valorii punctului de referință”, a declarat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, citat de adevarul.ro.
Acesta a explicat că rata inflației este deja cunoscută, pentru că se ia în calcul inflația din 2023. „Suntem în 2024, noi trebuie să știm rata inflației pe anul anterior și care se aplică în anul viitor. Deci vorbim de rata inflației pe anul 2023, care este foarte clară, o știm cu toții, este comunicatat de Institutul Național de Statistică, este de 10,4%. Problema este cum calculăm acest 50% din câștigul real sau din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Pare că este simplă dar nu este așa, pentru că această creștere reală, fiind un indicator nou, nu am știut nici noi cum trebuie calculat și bineînțeles eu am făcut o adresa la Institutul Național de Statistică care să îmi spună efectiv cum se calculează această creștere reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Și mi-au transmis exact formulă de calcul. Și avem această creștere reală, este practic un raport între indicele câștigului salarial mediu brut pe economie și indicele prețurilor de consum. Această este formulă de calcul dată de INS”, a declarat Baciu.
Oficialul a afirmat că a făcut aceste calcule și e rezultat că această creștere reală a câștigului câștigului salarial mediu brut pe economie este de 104,2%. Adică avem o creștere de 4,2%.
„Ajungem la 2,1%. Deci putem să spunem că formulă de calcul este rată inflației plus creștere CSMBB, adică 10,4 + 2,1, ajungem la 12,5%. Această este formulă prevăzută de articolul 83, alineatul 4 din noua lege a pensiilor.
Acest procent rezultat, de 12,5% trebuie trecut prin doi indicatori prevăzut la alineatul 7. Este vorba despre procentul de creștere a contribuției de asigurări sociale încasate la bugetul de asigurări sociale și rată medie a inflației din ultimii doi ani”, a spus Daniel Baciu.
Spre exemplu, un pensionar care încasează acum 2.000 de lei va primi de la 1 ianuarie 2025 încă 250 de lei, ca urmare a indexării pensiei cu rata inflației.
Recent, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu afirma că această indexare va aduce o creștere de aproximativ 12% la majoritatea pensiilor.