Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de astăzi se află proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere suplimentară, pentru modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara.
Până în prezent, cea mai mare parte a lucrărilor s-a executat pe terenuri proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi concesionate CNCF CFR SA, se arată în Nota de fundamentare a proiectului. Pe parcursul execuției lucrărilor au fost identificate suprafețe suplimentare de teren necesare realizării lucrărilor de reabilitare situate pe raza unităților administrativ-teritoriale: Brașov – județul Brașov și Saschiz – județul Mureș, ceea ce impune întreprinderea demersurilor legale pentru dobândirea acestor suprafețe suplimentare de teren.
Pentru asigurarea suprafețelor de teren necesare implementării proiectului, este necesară exproprierea unor suprafeţe de 21.296 mp (29 de terenuri afectate) aparţinând proprietăţii private a persoanelor fizice sau juridice, 3.118 mp (șapte imobile afectate) aparținând proprietății publice a statului şi o suprafață de 6.779 mp (18 imobile afectate) aparținând proprietății publice a unităţilor administrativ-teritoriale.
Suma necesară aferentă despăgubirii pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național este de 5.904.393,69 lei, potrivit păroiectului de hotărâre de Guvern. Între cei care vor expropriați se numără companii de stat precum Apele Române, CNAIR, dar și fabrica Kronospan din Brașov și o serie de persoane fizice.