Peste 136.000 de tranzacții cu unități individuale au fost parafate în primele zece luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net, pe baza datelor de la Agenția Națională pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Creșterea față de anul trecut este de 9%, iar luna trecută au fost semnate cele mai multe contracte din februarie 2022 încoace.
2024 este un an mai bun pentru vânzarea de apartamente, arată datele de la ANCPI. Peste 136.000 de tranzacții au fost parafate în perioada ianuarie-octombrie, față de 125.000 cât au fost semnate anul trecut în aceeași perioadă, potrivit datelor Economica.
Capitala rămâne cea mai mare piață din România, unde anul acesta s-au vândut cu 11% mai multe apartamente decât în primele zece luni ale anului trecut, peste 41.000 de unități individuale.
Anul trecut, Brașovul era pe locul al II-lea la tranzacții imobiliare
În 2023, județul Brașov a fost a doua cea mai mare piață imobiliară, cu peste 10.500 de tranzacții parafate. Anul acesta Brașovul și-a pierdut din ritmul de vânzare și a fost depășit de județele Timiș, Iași și Cluj. Practic, în primele zece luni ale acestui an, în Brașov, s-au vândut 7.462 de locuințe, fiind practic pe locul al IV-lea la nivel național.
7.462 de tranzacții cu unități individuale au fost înregistrate în județul Brașov în primele zece luni din acest an, în scădere cu 8% față de anul trecut.
Cu peste 8.500 de tranzacții realizate anul acesta, județul Timiș a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară după București. Timișorenii au cumpărat cu 5% mai multe apartamente anul acesta, potrivit datelor ANCPI analizate de Economica.net.
Județele Iași și Cluj completează topul. Creșterea față de anul trecut pentru Cluj este de 2%, dar județul Iași vine cu o surpriză: tranzacțiile au crescut cu 60%.