Primăria Brașov demarează astăzi lucrările de racordare la rețeaua electrică națională a parcului fotovoltaic din Stupini. Lucrările de amenajare a acestuia au demarat în primăvară, iar una dintre sincope în calea finalizării proiectului a fost drumul de acces spre acest parc, ținând cont că traversează mai multe parcele private și erau necesare exproprieri de 3.122.580 lei (o suprafață totală de 52.043 mp).
Funcționarea propriu-zisă a parcului fotovoltaic va începe abia după ce vor fi făcute toate probele, se va finaliza branșarea la rețeaua națională și vor fi obținute și avizele de la Distribuitorul de Energie Electrică.
Centrala fotovoltaică va avea o putere electrică instalată de 20 MW în curent continuu, la nivelul panourilor fotovoltaice, și de 18.00 MW în curent alternativ, la nivelul invertoarelor. Centrala va fi formată dintr-un număr de 30.770 de panouri fotovoltaice, cu puterea electrică de vârf (Pp) de 650 Wp, montate pe structură fixă.
Valoarea proiectului este de 108.491.898,40 lei, inclusiv TVA, din care 45% din cheltuielile eligibile reprezintă finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare, iar 55% cofinanțarea din partea municipalității. Valoarea lucrărilor de amenajare este de 75 de milioane de lei (75.167.795,98 lei fără TVA).
Lucrările sunt realizate de către Synergy Construct – în calitate de lider, Else Enerji Anonim Sirketi – terț, Graphein Topo – subcontractant; ZOORK – subcontractant; Eds Electric SRL – subcontractant.
Potrivit datelor municipalității, punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic va acoperi 89,72% din necesarul de energie electrică pentru cele 21 de colegii și licee, 16 școli gimnaziale, 29 grădinițe, 8 creșe, instituțiile de cultură, primărie și serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centrale și puncte termice, piețe, parcări multietajate, baze sportive, sistemul de iluminat public și sistemul de semaforizare din oraș, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.).