Ieri în jurul orei 17:40, în timpul unei acțiuni care a avut ca scop verificarea modului de respectare a prevederilor silvice, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au depistat pe strada Pădurii din comuna Măieruș trei bărbați care transportau material lemnos cu un atelaj hipo.
În cadrul controlului efectuat, după ce au fost identificați cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, polițiștii au constatat că aceștia nu dețin documente care să ateste proveniența materialului lemnos transportat.
Polițiștii au dispus confiscarea materialului lemnos de esență stejar, măsurat în cantitate totală de aproximativ 4 metri cubi, care, ulterior, a fost predat în custodia ocolului silvic competent. De asemenea, polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 de lei.