Disputa dintre fostul primar Allen Coliban și deputatul AUR Dan Tănasă din sala Consiliului Local Brașov a început să devină subiect de ironii în mediul online, dar și scenariu pentru diverse „meme”.
O astfel de memă care ca început să circule pe internet a fost numită ironic „dansul bebelușelor”, iar fundalul sonor este asigurat de celebrul dans al pinguinului ținând cont că politicienii se „luptă” îmbrâncindu-se parcă în pași de dans.
Reamintim că luni, după o ședință de îndată convocată de către consilierii USR pe tema organizării unui referendum pe tema amenajării unui parc pe fosta platformă IUS – Lubrifin, între cei doi a început un conflict verbal urmat de o „discuție” aprinsă piept la piept și îmbrânceli.
Deputatul AUR i-a replicat fostului primar Allen Coliban că este mafiot și hoț și că a preferat să acumuleze puncte electorale susținând amenajarea unui parc în Centrul Civic al Brașovului, pe o proprietate privată, în timp ce pe terenul Primăriei Brașov de la Rulmentul ar fi dorit să angajeze cheltuieli suplimentare doar pentru a amâna realizarea unui parc de dimensiuni mai mari decât cel de la IUS. De cealaltă parte, fostul edil l-a acuzat pe demnitar că a fost pus să facă circ și este în cârdășie cu aleșii locali din PNL și PSD care au blocat acest proiect.
Un comentariu
Așa merita să-i cârpească Tănasă două trădătorului Coliban, pupătorul de drapel ucrainean, m-ar fi uns pe suflet. Trădătorul a menținut drapelul Ucrainei pe Tâmpa luni de zile, de ziceai că suntem sub ocupație străină. Drapelul României l-am văzut pe Tâmpa o singură dată, de Ziua Națională, așa, mai la mișto.