Persoanele care economisesc și nu vor să-și țină banii în conturi curente ori “la saltea”, ca să nu-i „mănânce inflația”, se uită către bănci ori la oferta Statului în privința plasării banilor, dacă nu au un apetit ceva mai ridicat pentru risc.
BNR estimează pentru finalul anului viitor (2025) o inflație de 3,5% (conform noului raport), cu un interval de incertitudine de 2,3 puncte procentuale. Așadar, dacă o persoană ar avea 1.000 de lei puși deoparte ar trebui să câștige cel puțin 35 de lei pentru a acoperi inflația, fără a lua în calcul intervalul de incertitudine.
Această estimare e făcută pe actuala legislație. Nu se știe ce măsuri fiscale va lua noul Guvern după alegeri (creșteri de impozite și taxe), iar aceste date vor schimba estimările BNR.
Cum arată ofertele la bănci și la Stat
Băncile oferă dobânzi între 5,3 – 7% pe un an, ceea ce se traduce într-un câștig de 48 – 63 lei, după plata comisioanelor și a impozitului pe venit.
Statul, prin programul Tezaur, oferă o dobândă de 5,95%, însemnând că la 1.000 de lei investiți câștigul este de 59,5 lei. Titlurile de Stat nu sunt taxate.
În schimb, dacă ne uităm pe un orizont mai lung, respectiv pe 3 ani, cele mai bune oferte la depozitele bancare ne arată dobânzi de 3,8 – 5,95%, ceea ce ar însemna că vei primi, în total, 103-161 lei.
La Tezaur dobânda este de 6,7%/an la oferta pe 3 ani, ceea ce înseamnă un câștig de 201 lei (cumulat), adică 67 lei/an.
La bănci nu sunt depozite bancare pe un orizont mai mare (de exemplu pe 5 ani), ci conturi de economii care au dobânzi foarte mici. Totuși, Ministerul Finanțelor oferă 7,1%/an, adică 355 lei în total (71 lei/an).
Nu avem și emisiuni Fidelis în noiembrie. Vor fi în decembrie, conform declarațiilor oficiale de la Minister. Pentru cei care au un apetit mai ridicat pentru risc există piața de capital și fondurile de investiții. Dar înainte de a face pasul trebuie să înțelegi cum funcționează.
Care sunt diferențele dintre Fidelis și Tezaur
La Fidelis, suma minimă de investit este de 5.000 de lei și 1.000 de euro (pentru emisiunile în moneda europeană. Există și una dedicată donatorilor de sânge unde minimul este de 500 lei. Cei care se îndreaptă către Fidelis se gândesc că, la un moment dat, vor dori să vândă (dacă au nevoie de bani), obținând repede banii, fără a pierde dobânda încasată. Evident, în funcție de prețul pieței pot avea o mică pierdere sau poate un câștig (nimeni nu știe viitorul).
La Tezaur nu există o sumă minimă depusă, poți face răscumpărare, dar pierzi dobânda dacă ai investit pe 3 ani, de exemplu, iar după un an ai decis să-ți scoți banii pentru că ai nevoie de ei pentru o anumită urgență.
O altă diferență este dată de modul de achiziție. Dacă la Fidelis se pot cumpăra prin Alpha Bank, BT Capital partners, BCR, BRD ori prin contul deschis la un broker, la Tezaur se poate face asta prin Trezoreria Română, Poșta Română sau prin SPV.
Cei care au un apetit mai ridicat pentru risc se îndreaptă spre alte instrumente financiare, de exemplu spre fonduri de investiții (pe diverse clase de risc) sau direct pe piața de capital (acțiuni, obligațiuni etc.).
*Informațiile privind dobânzile bancare sunt extrase din comparatorul Conso.ro.