Asociația brașoveană „Winning Minds” organizează un eveniment dedicat copiilor sportivi.
Sportul joacă un rol esențial în formarea copiilor, dezvoltându-le valori precum spiritul de echipă, empatia, leadershipul, răbdarea, disciplina și sănătatea. O asociatie brasoveană a decis să vină în sprijinul copiilor sportivi, organizând un eveniment special, poate chiar unic.
„Organizăm în Brasov, în 25 noiembrie 2024, prima ediție a Galei Psihologiei Sportive. Ideea noastră este să aducem în fața copiilor sportivi brașoveni, și a părinților lor, nume mari din sportul românesc, de la care aceștia să obțină răspunsuri la provocările pe care le au, mai ales la cele psihologice. Sportul te provoacă des și de multe ori este nevoie de un sfat de la cineva care a fost unde ești tu sau de la un profesionist.
Vă mărturisesc că este un proiect de suflet pentru noi și că am pus multă emoție în realizarea lui”, a declarat Ana-Georgiana Marinkovic, fondatoarea Winning Minds.
Intrarea la eveniment este gratuită, iar organizatorii au reușit să strângă o mare parte din suma necesară. Cu doar două săptămâni înainte de gală, mai sunt însă necesari 7.000 de lei pentru a acoperi toate costurile. Prin urmare, organizatorii apelează la generozitatea comunității brașovene pentru a duce la bun sfârșit acest proiect dedicat viitorului tinerilor sportivi.
„În ultimele trei luni, am căutat sprijin din toate părțile: am solicitat donații de la familie, prieteni, cunoștințe și chiar de la persoane mai îndepărtate. Am reușit să strângem 18.000 de lei, dar mai avem nevoie de 7.000 de lei. Fac un apel sincer și plin de speranță către comunitate: VĂ RUGĂM SĂ NE AJUTAȚI CU O DONAȚIE!”, a transmis Ana-Georgiana Marinkovic.
Brașovenii care doresc să sprijine acest proiect de suflet sunt invitați să contribuie, astfel încât tinerii sportivi ai orașului să beneficieze de această experiență valoroasă.
Contul bancar al Asociației de Psihologie Sportivă Winning Minds este
RO75BRDE080SV23233810800