Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 4 de Poliție au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus măsuri pentru protecția unei femei care ar a fost agresată de către concubinul său.
Duminică, în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic de către concubinul său.
Imediat după sesizare polițiștii au întocmit verificări, în urma cărora au stabilit că, în timp ce se aflau la domciliu, un imobil de pe strada Sitarului, din municipiul Brașov, între cei doi concubini ar fi izbucnit un conflict spontan, în cadrul căruia bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie, provocându-i suferințe fizice.
„Față de cele constatate, după întocmirea formularului de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care polițiștii i-au interzis acestuia să se apropie de persoana vătămată, de domiciliu și de locul de muncă al acesteia. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,violență în familie«, în care cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.