Duminică dimineața, la ora 6.00, poliţiştii din Bran au observat un autoturism ieșit în afara părții carosabile, care prezenta avarii în partea din față. Șoferul nu era în mașină.
„Polițiștii au efectuat investigații pentru depistarea persoanei care a condus vehiculul, astfel că, într-o pădure din apropiere, au identificat un bărbat, de 26 de ani, din municipiul București, bănuit a fi conducătorul auto.
În cadrul audierilor cu privire la modul în care a avut loc accidentul rutier soldat cu avarii, acesta a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a afișat o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.