De astăzi scad ratele maxime pentru creditele de consum contractate de români de la instituțiile financiare nebancare – pe scurt, IFN-uri. Este efectul unei legi aprobate în acest an de Parlament, care plafonează dobânzile acestor credite, ca măsură de protejare a consumatorilor.
Astfel, pentru creditele de până la 5.000 de lei dobânda practicată de IFN nu poate depăși 1% pe zi, pentru cele între 5.000 și 10.000 lei – 0,8%, iar pentru cele de până la 25.000 lei – 0,6% pe zi.
De asemenea, suma totală rambursată de persoanele împrumutate nu va mai putea depăși dublul valorii totale a creditului, asta în condițiile în care în prezent sunt IFN-uri care practică dobânzi chiar și de 1.000%, ceea ce înseamnă returnarea unor sume de zeci ori mai mari decât totalul banilor primiți.
Legea se aplică și contractelor în derulare, dacă persoanele care au credite la IFN-uri solicită acest lucru.
Credite record acordate de IFN-uri
Valoarea creditelor acordate de instituțiile financiare nebancare (IFN) din România a atins nivelul record de aproape 50 de miliarde de lei în 2023, după un avans anual de 13,9%, arată cea mai recentă analiză a unui furnizor de soluții de afaceri.
IFN-urile creditează în special companiile nefinanciare, cu 78% din total portofoliu, în timp ce împrumuturile către populație au reprezentat 21% din total și au crescut în 2023 cu 5% față de anul anterior.
Parlamentul a adoptat la sfârșitul lui martie un proiect de lege care prevede plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare și cele de consum (în valoare de până la 100.000 de lei), acordate de IFN-uri. Astfel, costurile totale ale creditului ar fi limitate la dublul sumei împrumutate, dar apar și limite zilnice de dobândă, în funcție de valoarea împrumutului.
Dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiții imobiliare ar urma să fie limitată la cel mult 8 puncte procentuale peste rata dobânzii la facilitatea de creditare (în prezent 8%, deci nivelul maxim ar fi 16%), iar cele de consum DAE nu poate depăși cu peste 27 puncte procentuale, deci nivelul maxim ar fi 35%.
Aproape 89% dintre creditele acordate de IFN-uri populației au fost în lei, urmate de cele în euro cu 10,7% și alte valute cu 0,6% în decembrie 2023.