Cea de-a X-a ediție a Academiei „Descoperă-ți Pasiunea în IT (DpIT) a reunit în acest an, la Cluj, 120 liceeni şi studenţi din toată ţara, care și-au petrecut o jumătate de an pentru dezvoltarea a 20 de idei revoluționare, menite să facă lumea mai sigură, mai eficientă și mai inteligentă. Cele mai bune dintre aplicații au fost premiate joi, 7 noiembrie 2024, la finalul expoziției găzduite de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.
NutriCheck, o aplicaţie care combină tot ce ai nevoie pentru o nutriție echilibrată și un stil de viață sănătos și PlantFlow, o aplicaţie care ajută la îngrijirea plantelor de interior, ambele realizate de elevi de la Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil din Brașov, au fost premiate la Gala „Descoperă-ți Pasiunea în IT”.
Premiul III, în valoare de 3.000 lei, a revenit echipei braşovene NutriCheck formată din Alexa Irina-Maria, Borcea Victoria-Elena, Cazacu Christian-Matei, Grozea Alexandru-Nicolae, Preotu David Mihai şi Simedrea Alexandru. NutriCheck este o aplicaţie care combină tot ce ai nevoie pentru o nutriție echilibrată și un stil de viață sănătos, folosind tehnologii avansate pentru a aduce o experiență completă și accesibilă în bucătăria modernă, cu o componentă hardware inovatoare pentru ușurarea și îmbunătățirea experienței din bucătărie. Video promo aici: Nutricheck
Un alt proiect remarcabil al elevilor de la Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil din Brașov, care a luat parte la Academia DpIT 2024, a fost PlantFlow, o aplicație inovatoare care ajută utilizatorii să-și îngrijească plantele într-un mod inteligent și eficient. Echipa PlantFlow, formată din Hancu Teodora, Vatra Radu, Telea Mihai, Nicula Rebeca, Gavriloiu Alexei și Călin Răzvan, a reușit să dezvolte o soluție care monitorizează condițiile de mediu ale plantelor, cum ar fi umiditatea, temperatura și intensitatea luminii, oferind recomandări personalizate pentru îngrijirea acestora. Pentru ingeniozitatea proiectului și calitatea prezentării, PlantFlow a fost distinsă cu unul din Premiile speciale GlobalLogic, o recunoaștere a inovației și impactului pe care echipa l-a adus în domeniul tehnologiei verzi. Video promo aici: PlantFlow
Programul „Academia DpIT”, organizat de Asociația „Descoperă-ți Pasiunea în IT” și iniţiat în 2014 la Cluj, oferă liceenilor din toată țara șansa unică de a experimenta direct responsabilitățile dintr-o companie de tehnologie și de a lucra în echipă la dezvoltarea propriilor proiecte într-un mediu care reflectă realitatea profesională. Participarea în program este gratuită, inițiativa fiind susținută de peste 40 de parteneri atât din mediul de business, cât și din învățământul preuniversitar și academic.
Un comentariu
Felicitări elevilor! Îi așteaptă un viitor frumos!