Noi reguli pentru producătorii agricoli. Fermierii care vor să vândă produsele din producția proprie, indiferent dacă e vorba de fructe sau legume, vor fi obligați să se înregistreze la Direcțiile Sanitar-Veterinare. Este un proiect prin care micii fermieri vor trebui să vândă cel mult 800 de kilograme de fructe și legume la poartă sau în piețe.
Proiectul a fost publicat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit acestuia, micii fermieri care vând peste 800 de kilograme pe an vor fi obligați să devină persoane juridice.
După ce se vor înscrie la Direcția Sanitar-Veterinară, legumicultorii vor fi verificați periodic. În mod special, cei care fac murături și dulceață.
„Trebuie să avem un spațiu special amenajat, să folosim doar produse din ferma proprie sau într-un anumit procent putem să le și cumpărăm, însă trebuiesc certificate”, spune un reprezentant al legumicultorilor.
Producătorii care vând în fața curților vor trebui să aibă echipamente de protecție alimentară și să dețină un document prin care să dovedească faptul că nu au boli care pot fi transmise prin alimente.