Circulaţia feroviară pe tronsonul Braşov-Sighişoara este întreruptă, începând din această dimineaţă, în jurul orei 10:00, ca urmare a închiderii accidentale a liniei de cale ferată dintre staţiile Rupea şi Caţa, gestionată de către managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, informează CFR Călători, într-un comunicat transmis în urmă cu puțin timp.
Astfel, este afectat traficul trenurilor IR 1735 Bucureşti – Cluj Napoca – Baia Mare (aşteaptă în staţia Rupea) şi IC 532 Cluj Napoca – Bucureşti Nord (aşteaptă în staţia Vânători).
„Trenurile îşi vor relua mersul în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare. Detalii pe această temă pot fi solicitate de la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, fiind cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată. În funcţie de momentul redeschiderii, este posibil să apară decalări de orare şi în circulaţia altor trenuri de pe secţia Braşov – Sighişoara. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, se arată în comunicat