Cea mai mare achiziţie realizată de autoritatea publică judeţeană în anul 2024, atât din punctul de vedere al valorii estimate, cât şi sub aspectul numărului de operatori economici înscrişi, s-a finalizat cu succes.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban, a semnat joi, 7 noiembrie, Raportul Procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică privind realizarea Proiectului Tehnic şi execuţia modernizării celor două tronsoane din drumul judeţean 104D Făgăraş – Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu, pentru care administraţia judeţeană a accesat fonduri în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Aceste segmente din drumul judeţean 104D măsoară în total 25,44 km şi necesită reparaţii capitale şi modernizări ale structurii rutiere, astfel încât circulaţia între localitățile Făgăraș – Șoarș, respectiv Șoarș – Bărcut, până la graniţa administrativă cu judeţul Sibiu, să se poată realiza în condiţii optime.
Achiziţia a fost împărţită în două loturi:
„PT + Execuţie Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D, format din DJ 105A km 53+000–81+600 și DJ 104D km 1+960–27+400 – Lotul II DJ 104D km ex. 1+960 – km ex. 12+045”;
„PT + Execuţie Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D, format din DJ 105A km 53+000–81+600 și DJ 104D km 1+960–27+400 – Lotul III DJ 104D km ex. 12+045 – km ex. 27+400”.
Valoarea totală estimată, reprezentând valoarea aferentă realizării ambelor contracte a fost de 184.198.160,11 lei fără TVA, defalcată astfel: Lotul 2 – 65.151.346,86 lei fără TVA şi Lotul 3 – 119.046.813,25 lei fără TVA.
Termenul de depunere a ofertelor a fost 19 iunie 2024, dată la care s-au consemnat nouă documentaţii pentru Lotul II şi opt documentaţii pentru Lotul III, din partea unui număr total de 11 operatori economici, atât ofertanţi unici, cât şi asocieri de firme, care au depus documente de achiziţie fie pentru un lot, fie pentru ambele.
„După aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate preț” și a algoritmului de calcul asociat, comisia de evaluare a ofertelor a stabilit clasamentul punctajelor obținute de documentaţiile admisibile, în urma căruia Lotul II a fost adjudecat de Asocierea Diferit AG SRL (lider) – Diferit SRL (asociat 1) – Viarom Construct SRL (asociat 2) – SC Construct CDP SRL (asociat 3), cu subcontractanţii Elcrirom Concept, Energobit SA, EGAS, Rioliv SA, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Societate Civilă de Avocaţi Teaha&Fuzesi, Cornel&Cornel Topoexim SRL, Eurotest, la preţul de 30.376.020,85 lei fără TVA, în timp ce Lotul III a fost câştigat de PORR Construct, cu subcontractanții Geo-Tech, Melnytopo SRL, Greenviro, Rioliv SA, SC Road&Bridge Design SRL, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, SC DP Cons SRL, Portnoi și Asociații SPARL, la prețul de 58.813.606,64 lei fără TVA.”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Brașov.
În cazul în care în termenul legal de zece zile nu se vor înregistra contestaţii, Consiliul Judeţean Braşov va încheia cele două contracte cu operatorii economici câştigători.
Proiectul beneficiază de o finanţare guvernamentală în valoare totală de 140 de milioane de lei, respectiv câte 70 de milioane de lei pentru fiecare lot, la care se adaugă cofinanţări multianuale asigurate din bugetul local al judeţului Braşov, în cuantum de 21.365.028,62 lei pentru Lotul II, respectiv 98.007.169,21 lei pentru Lotul III.
„Avem o veste bună pentru locuitorii satelor aparţinătoare comunei Şoarş: am dus la bun sfârşit o procedură de achiziţie extrem de laborioasă şi sunt bucuros că ne aflăm în etapa premergătoare semnării contractelor pentru refacerea în totalitate a tronsoanelor rutiere Făgăraș – Șoarș, respectiv Șoarș – Bărcut, până la graniţa cu judeţul Sibiu. Sperăm că nu vom avea contestaţii, ceea ce ne-ar permite să încheiem contractele în perioada imediat următoare şi să transmitem ordinele de începere a acestor obiective investiţionale esenţiale, pe care ne propunem să le finalizăm în mandatul 2024-2028. Ne dorim ca modernizarea drumului DJ 104D să reprezinte un alt mare proiect de succes, după modelele de bune practici reprezentate de «Drumul de sub munte» şi drumul interjudeţean Covasna – Braşov”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.