Cu ocazia marcării a 37 de ani de la revolta anticomunistă a brașovenilor din 15 Noiembrie 1987, Centrul Cultural Apollonia va organiza o serie de evenimente.
Astfel, vineri, 15 Noiembrie 2024, începând cu ora 17:00, centrul cultural organizează o serie de evenimente culturale comemorative, structurate sub forma unui circuit deschis publicului larg, de aproximativ trei ore și 30 de minute: Brașov – oraș mereu liber. Circuitul va începe pe strada Republicii și va continua la Centrul Cultural Apollonia – Banca de Cultură, aducând în prim-plan elevi și profesori, artiști, organizații și reprezentanți ai autorităților locale, sub semnul libertăţii, al cooperării şi al creativităţii.
Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, la ora 19:00, Centrul Cultural Apollonia – Popular (Str. Mureșenilor, nr.7) va găzdui spectacolul de teatru documentar și dezbatere Share Location: Rezistența Făgăraș, care aduce în discuție importanța rezistenței feminine anticomuniste, dar și impactul regimului comunist asupra societății contemporane.
„15 Noiembrie. Brașovul anului 1987. Peisaj urban gri. Oameni înfrigurați, înfricoșați, înfometați, triști. Părinți îngrijorați pentru ziua de mâine, pentru libertatea lor, pentru viitorul copiilor lor.
37 de ani mai târziu, adică astăzi, cunoaștem cum stau lucrurile. Ne bucurăm de magazine pline, de căldură, de drepturi, de liberă exprimare. Între atunci și acum stă ideea de libertate. Stau curajul și necesitatea omului dintodeauna de a fi liber. Stăm noi, copiii sau tinerii de atunci, în oglindă cu cei de acum, față către față, încercând să nu uităm, pentru ca ei să înțeleagă și să lupte”, a spus Florin Coșuleț, manager interimar al Centrului Cultural Apollonia.
- APOLLONIA ACT – LICEENII ŞI LIBERTATEA
Circuitul Braşov – oraş mereu liber va începe cu o premieră: publicul se va putea bucura de primele reprezentaţii marca Apollonia ACT – Trupe de Teatru în Licee, care vor avea loc pe strada Republicii, începând cu ora 17:00. În rolurile principale vor fi elevii din cadrul Colegiului Național Economic „Andrei Bârseanu”, Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” Braşov, Colegiului Național „Andrei Șaguna” Brașov, Colegiului de Științe ale Naturii „Emil Racoviță”, Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov, Liceului Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” Brașov, Colegiului Național Dr. Ioan Meșotă, Colegiului Tehnic „Mircea Cristea” Brașov și al Colegiului Național „Unirea” Brașov.
- APOLLONIA VIZUAL – ISTORIA TRANSMISĂ PRIN IMAGINI
Două evenimente din lumea artelor vizuale vor marca ziua de 15 Noiembrie la Centrul Cultural Apollonia – Banca de Cultură. La ora 17:30, sala Parter va găzdui vernisajul expoziţiei Apostoli sau revoltă – Călin Huianu, iar la ora 19:00, în sala Ion Topolog va avea loc finisajul expoziţiei Libertate, te iubim! semnate de artista Elena Murariu.
- APOLLONIA FILM – SECŢIA 440 (Scurtmetraj documentar)
În regia Anei Blaga, scurtmetrajul documentar Secţia 440, o nouă producţie marca Apollonia, va fi difuzat în sala Ion Topolog a Centrului Cultural Apollonia – Banca de Cultură, începând cu ora 18:00.
Secția 440 documentează revolta muncitorilor din Uzina Steagu Roșu Brașov, din data de 15 Noiembrie 1987, precum și urmările acestui eveniment. Titlul face referire la locul unde s-a aprins scânteia revoltei, Secția 440.
- APOLLONIA DIALOG – EROII DE ATUNCI ŞI TINERII DE ACUM, FAŢĂ ÎN FAŢĂ
La ora 18:30, Centrul Cultural Apollonia – Banca de Cultură va găzdui o discuţie pe tematici istorice şi sociale, în prezenţa reprezentanţilor Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 Braşov şi a Centrului Județean de Excelență Brașov, reprezentat de doamna director Sorina Stoian, alături de elevii înscriși la grupele de performanță din cadrul centrului. Dialogul se va desfășura în sala Doina Cornea.
- APOLLONIA MELOS – CINCI INSTRUMENTE. CINCI SONORITĂTI. O SINGURĂ VIBRAȚIE!
„Dacă vrei să afli secretele Universului, gândeşte în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie”- Nikola Tesla
Circuitul Braşov – oraş mereu liber se va încheia în sala Parter a Centrului Cultural Apollonia – Banca de Cultură, unde, începând cu ora 19:30, va avea loc recitalul vocal-instrumental Cinci instrumente. Cinci sonorități. O singură vibrație!. Programul muzical al serii de 15 Noiembrie reprezintă o alăturare de stiluri, stări, trăiri și linii melodice diverse, complexe și cuceritoare, promiţând audienţei o experienţă muzicală deosebită!
Interpretează artiştii:
- Cecilia Ganovici Bucerzan – soprană
- Claudia Caia – mezzosoprană
- Mario Vasiliu – tenor
- Cristina Rusu – flaut
- Mădălina Ioana Petre – chitară clasică
Participarea la toate evenimentele din cadrul circuitului Brașov – oraș mereu liber din data 15 Noiembrie este gratuită!
- SHARE LOCATION: REZISTENȚA FĂGĂRAȘ
Sâmbătă, 16 noiembrie, ora 19:00, la Centrul Cultural Apollonia – Popular (Str. Mureșenilor, nr.7) va avea loc spectacolul de teatru documentar și dezbatere Share Location: Rezistența Făgăraș.
Spectacolul pornește de la un studiu de caz relevant: rezistența din Țara Făgărașului, una dintre cele mai de durată mișcări împotriva dictaturii comuniste din România. Sunt prezentate teme mai puțin cunoscute publicului larg, marginal explorate în istoriografie: rolul femeilor în lupta de rezistență, moștenirea comunismului în societatea contemporană, memoria colectivă și trauma transgenerațională.
Biletele sunt disponibile accesând următorul link: https://www.bilet.ro/eveniment/share-location-rezistenta-fagaras-14683-46427
Limita de vârstă: 16+
Durata spectacolului: 40 minute