În timp ce supravegheau traficul rutier, ieri, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Poliției Făgăraș au observat la volanul unui autoturism un tânăr, care, la vederea echipajului de poliție, ar fi oprit vehiculul și ar fi schimbat locul cu un alt pasager din autoturism, după care a fost reluată deplasarea.
Față de cele sesizate, polițiștii au oprit autoturismul, iar după ce au efectuat verificările specifice au constatat că, inițial, la volan s-ar fi aflat un bărbat de 27 de ani, care nu deține permis de conducere și aspira să devină șofer. La observarea echipajului de poliție, tânărul a schimbat locul cu o pasageră din autoturism, care avea permis de conducere auto și îi era „instructor” de ocazie.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul unei persoane care nu poseda permis de conducere”,în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.