Guvernul României a aprobat joi achiziția a 23 de locomotive electrice noi, a anunțat pe pagina proprie de socializare ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Noile locomotive vor fi dotate cu sisteme ERTMS, vor putea atinge viteza de 160 km/h şi vor avea capacitatea să tracteze până la 16 vagoane de călători.
„Achiziția a fost aprobată astăzi de Guvern, printr-o notă de fundamentare, și are ca scop atât creșterea mobilității în zona marilor centre socio-economice, cât și asigurarea unor conexiuni rapide între mai multe localități importante din România”, a transmis Grindeanu pe Facebook.
Potrivit lui, noile locomotive electrice vor circula pe următoarele rute:
București-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Timișoara-Arad;
• București-Craiova-Simeria-Deva-Arad;
• București-Brașov-Sighișoara-Arad-Curtici;
• București-Brașov-Sighișoara-Cluj Napoca-Oradea;
• București-Brașov-Miercurea Ciuc-Dej;
• București-Buzău-Pașcani-Suceava-Vatra Dornei;
• București-Buzău-Tecuci-Iași;
• București-Buzău-Pașcani-Iași;
• București-Giurgiu Nord;
• Iași- Constanța/(Mangalia) via Tecuci;
• Suceava- Constanța/(Mangalia) via Buzău;
• Galați-Constanța/(Mangalia);
• București-Constanța/(Mangalia).
Achiziția va avea o valoare totală de 760,26 milioane lei (cu TVA), iar finanțarea este asigurată prin fonduri externe nerambursabile (Fondul de modernizare).