Centura Comarnic necesită noi exproprieri pentru consolidarea versanților și ajustări pentru relocarea rețelelor de utilități, care „nu au fost prevăzute într-o manieră optimă în proiectul inițial”, a anunțat miercuri noul președinte al Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu.
„Pentru a asigura progresul conform planului, președintele Nanu a subliniat necesitatea corectării unor deficiențe observate în proiectul tehnic inițial. Printre aspectele care necesită ajustări se numără relocarea rețelelor de medie și joasă tensiune, precum și a rețelei de distribuție a gazelor naturale, care nu au fost prevăzute într-o manieră optimă în proiectul inițial. De asemenea, s-au identificat necesități suplimentare de expropriere pentru a permite consolidarea versanților din apropierea traseului, asigurând astfel stabilitatea acestora și prevenind eventuale riscuri structurale pe termen lung”, arată un comunicat de presă al CJ Prahova.
Constructorul Centurii Comarnic, zonă critică pe DN 1 Valea Prahovei, este Asocierea constructorilor români Frasinul-Arthenis. Profilul este de Drum Național cu o bandă/sens, iar lucrările mai dificile sunt podurile peste Prahova și Magistrala CFR București – Brașov.
Contractul pentru Centura Comarnic a fost semnat în mai 2023 și prevede un termen de 24 luni (3 luni proiectare și 21 execuție), însă CJ Prahova dorea finalizarea înainte de termen. Instituția dădea inițial asigurări că centura va fi inaugurată în decembrie 2024. Ulterior, un mesaj transmis de Iulian Dumitrescu, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, arăta că drumul va fi inaugurat abia anul viitor.
Lucrările pregătitoare au început în toamna anului trecut, dar fără a avea Autorizația de Construire Completă. Avizul pentru jumătate din proiect a fost emis de-abia la sfârșitul lunii ianuarie 2024. La începutul lunii septembrie, lucrările ajunseseră la un stadiu fizic de numai 40%, astfel că șansele sunt ca drumul să fie inaugurat abia anul viitor, deși anterior Consiliul Județean Prahova insista pentru deschiderea circulației în acest an.
Pentru Centura Bușteni – Azuga cu o lungime de aproape 10 km, constructorul prahovean Coni, care a câștigat licitația, este în etapa de proiectare. Contractul de peste 500 de milioane lei are o durată de proiectare și execuție de 36 de luni. Centura Bușteni – Azuga va avea un tunel cu o lungime de 90 de metri care subtraversează oblic DN 1 și Magistrala CFR București – Brașov, dar și un semitunel cu o lungime de aproape 150 de metri, parțial îngropat la intrare în Azuga, cele două lucrări de artă fiind printre cele mai dificile de pe traseul complet de 9 kilometri prevăzut pentru șoseaua care va funcționa ca o centură a celor două stațiuni.