Cele patru viori care i-au aparţinut violonistului şi compozitorului George Enescu, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”, se vor afla, în premieră, împreună pe aceeaşi scenă, într-un turneu naţional, programat în perioada 12 – 29 decembrie, transmite Agerpres.
Cei patru violonişti care vor cânta la cele patru instrumente clasate în categoria Tezaur sunt: Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesu „Catedrala” din 1731 – instrument la care cântă din 2008, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931, Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930 şi Mircea Dumitrescu pe o vioară Freres Pierre şi Hippolyte Silvestre din 1835, informează, miercuri, organizatorii.
Alături de cei patru violonişti, pe scenă va fi şi pianistul Horia Mihail, împreună cu care violonistul Gabriel Croitoru a început în anul 2012 Turneul Naţional „Vioara lui Enescu”.
Programul cuprinde lucrări de Pugnani-Kreisler, Fr. Kreisler, Gr. Dinicu, S. Dinicu, Ch. Dancla, G. Enescu, P. Sarasate.
Cu o istorie de mai bine de un deceniu, turneul va avea loc la Iaşi (12 noiembrie – Palatul Culturii), Bucureşti (18 noiembrie – Ateneul Român, Galaţi (14 noiembrie – Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, în Festivalul International Leonard – ediţia a 20-a), Braşov (27 noiembrie – Sala Patria), Deva (28 noiembrie – Sala Pro Arte), Bistriţa (29 noiembrie – Sinagoga).