Reamenajarea Pieței Sfatului a intrat în „stand – by”, după ce acum mai bine de doi ani, Primăria Brașov prezenta în spațiul public „desene” cu proiectul de modernizare a acestei zone simbol de la poalele Tâmpei. Conceptul de modernizare a stârnit o serie de controverse și petiții în spațiul public și nu a obținut nici avizul de la Cultură, unul dintre cele mai importante. Prcactic, Direcția de Cultură a impus o serie de condiții pentru demararea proiectului. Astfel, proiectantul desemnat în urma concursului „internațional” de soluții trebuia să propună o altă soluție tehnică pentru noua fântână arteziană, astfel încât umiditatea să nu afecteze principalul monument istoric din perimetru, respectiv Casa Sfatului. „Se solicită efectuarea unei cercetări arheologice non-invazive (georadar) pentru următoarea fază de proiectare. Se atrage atenția asupra aspectelor legate de alipirea unor obiecte de alte proprietăți, unde va fi necesar acordul proprietarilor respectivi”, se mai preciza în raportul din luna aprilie al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din cadrul Direcției Județene de Cultură (detalii aici).
Săpături arheologice cum s-au făcut și lângă Biserica Neagră
Lucrările arheologice erau în sarcina municipalității, nu a proiectantului. Lucrurile au evoluat însă greoi, iar fosta administrație nu s-a grăbit să efectueze descărcarea arheologică cerută, cum de altfel, de exemplu, s-a făcut cu ani în urmă pentru curtea Bisericii Negre. Astfel, proiectul a intrat într-un blocaj, fosta conducere a municipalității luând decizia de a suspenda partea de proiectare după ce a primit recomandările de la Direcția de Cultură. „Contractul de proiectare este suspendat. Va trebui să realizăm lucrările de descărcare arheologică și după aceea va fi reluată partea de proiectare și vor fi discuții cu privire la conceptul final de reamenajare”, a declarat pentru BizBrașov purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Conceptul de modernizare a costat Brașovul aproape 1,8 milioane de lei
Concursul „internațional” de soluții pentru modernizarea Pieței Sfatului a fost lansat în februarie 2022, iar pe 11 aprilie 2022 au fost desemnați și câștigătorii, premiul cel mare fiind adjudecat de firma Starh Arhitectură, Construcții, Design SRL. Arhitecții au obținut 1.484.700 RON fără TVA, respectiv 1.766.793 lei cu TVA pentru conturarea acestui concept de modernizare, însă Primăria a mai plătit alte 74.235 lei fără TVA și 39.592 lei fără TVA pentru cei care s-au clasat pe următoarele trepte ale podiumului în acest concurs.
Un element care a stârnit dispute în acest proiect a fost cel al actualei fântâni arteziene care urma să dispară. După cum preciza în februarie 2024 fostul arhitect-șef al municipiului, Dragoș Oprea, elementele de design propuse prin soluția de modernizare selectată în urma concursului internațional derulat cu acest scop urmau să rămână însă la decizia proiectantului final.
Un comentariu
Nu știți voi, erau prea ocupați să distrugă traficul din Brașov că sa aibă timp și de asta.
E unul din cele 120 de proiecte de origami din hârtie igienică ale lui Coliban.