Dezvoltatorul proiectului imobiliar West Garden Brașov de pe strada Institutului, din vecinătatea cartierului Avantgarden, a demarat partea de avizare a zonei comerciale din incinta noului ansamblu rezidențial. Pe lângă un hipermarket Kaufland, proiectul include și o galerie comercială pe o parcelă de 14.227 mp.
Costul investiției este estimat la 2,5 milioane de lei, potrivit documentației tehnice care a fost depusă pentru avizare la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Galeria va avea 11 spații, fiecare cu acces individual, 9 fiind rezervare pentru magazine nealimentare, și câte unul pentru un fast-food și o cafenea. Clădirea va avea o suprafață desfășurată de 5.577,95 mp, iar 20% din terenul total va fi rezervat spațiilor verzi, pe o suprafață de 1.733 mp urmând să fie amenajate parcări.
Compania de dezvoltare imobiliară West Garden îi aparține lui Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat – Crișana și soțul cântăreței Cristina Rus, și a intrat puternic pe piața imobiliară din țară în ultimii ani.
Reamintim că planul afaceristului de a investi 400 de milioane de euro în 4.500 de apartamente a fost anunțat încă din 2020. Între acestea se numără și două ansambluri în municipiul Brașov, ce vor însemna peste 800 de locuințe. Proiectul de pe strada Institutului a trecut și prin filtrul Comisie de Urbanism în 2021, care i-a solicitat dezvoltatorului o serie de „retușuri”, în special în ceea ce privește suprafața de spații verzi.