Sistate în primăvară, după ce au apărut unele probleme în ceea ce privește structura terenului de fundare, astfel că era necesară o nouă soluție tehnică pentru proiect, lucrările de amenajare a parcării de lângă viitoarea sală Polivalentă a Brașovului au fost reluate în luna septembrie.
Pentru a preîntâmpina și alte sincope în calea derulării proiectului, Primăria vrea să semneze din timp contractele și pentru lucrările conexe. Astfel, municipalitatea caută un constructor care să realizeze lucrările de racordare a clădirii la rețeaua de energie electrică. Costul acestor lucrări este estimat la suma de 601.117,01 lei fără TVA, respectiv 715.329,24 lei cu TVA, și ar urma să se deruleze pe o perioadă de 2 luni. Una dintre condițiile impuse constructorului de către reprezentanții Primăriei este ca instalația să fie pusă în funcțiune până la data de 31 martie 2025.
Parcarea va avea 4 niveluri și peste 700 de locuri de locuri (dispuse pe două subsoluri, parter și un etaj). Valoarea lucrărilor era de peste 85 de milioane de lei, fără TVA, la care ar urma să se aduce cheltuielile suplimentare pentru noua soluție de fundare, respectiv cu piloți forați. Reamintim că în luna aprilie, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a fost în control pe acest șantier și a constatat câteva neconformități ale proiectului, lucrările de săpătură fiind sistate. Potrivit procesului verbal de control, firma care a realizat studiul geotehnic în aprilie 2021 a constatat că terenul era inadecvat pentru fundare (strat de praf nisipos) și a făcut recomandări pentru foraje și alte lucrări suplimentare, dar cu ocazia controlului, constructorii nu au putut prezenta modificările soluției de fundare ca urmare a situației întâlnite la atingerea cotei de fundare (-6,1 m, – 7,8 m) și nici procesul verbal de atestare a naturii de fundare.