A fost o vreme când televiziunea OTV și Dan Diaconescu îi cucerise pe români. Pentru realizatorul tv au urmat însă probleme cu legea și o scurtă carieră politică. Presa a rămas o amintire pentru el, dar este dispus să capitalizeze din cel mai cunoscut caz pe care OTV l-a disecat ani la rând, cazul „Elodia”, avocata din Brașov care a dispărut în august 2007 și nu a mai fost găsită nici până astăzi.
Acum, Dan Diaconescu vrea să facă un film despre acest caz. „Filmul «Elodia» va rula în cinematografe estimez în septembrie. Nu am ştiut că durează atât de mult. Eram în liceu şi părinţii mă întrebau ce vreau să mă fac. Le ziceam că dau la regie-film. Tot timpul mi-a plăcut să fac regie de film, dar în momentul în care am văzut că erau doar patru locuri, dacă nu luai la facultate înainte de ’89 te duceai în armată doi ani în loc de nouă luni.
M-am sucit şi nu m-am mai dus la regie de film în ultimul moment. Tot timpul mi-am dorit să fac şi eu regie de film. Nu am apucat că am stat tot timpul la televizor. Acum, că am avut liniştea asta acestor 12 ani de interdicţie, nu aveam interdicție în cinema şi am început proiectul ăsta să fac şi eu film în cinema. Cred că va dura 120 de minute. Mult timp am luat în calcul să fac un serial pentru Netflix sau pentru HBO.
Acum vreau să vin cu pelicula asta, dar nu am ştiut că durează atât de mult să faci un film adevărat. Cel mai probabil o să apară în septembrie 2025. Va fi filmul cu cele mai mari încasări ever, aşa cred eu. Întâi începe la cinema şi după o perioadă, când se stimge focul în cinema, vreau să îl dau la Netflix”, a mărturisit Dan Diaconescu în podcast-ul „Sport şi Politică” moderat de Horia Ivanovici, porivit Fanatik.