Două proiecte investiţionale esenţiale pentru dezvoltarea sistemului sanitar braşovean au primit avizul favorabil al Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre obiectivele „Reabilitare, extindere şi supraetajare Corp H în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi modernizarea acestuia” şi „Construire spital de psihiatrie Sânpetru”.
Astfel, la solicitările Consiliului Judeţean Braşov privind obţinerea avizelor de oportunitate pentru implementarea acestor proiecte prin intermediul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti (PNIIUS), Ministerul Sănătăţii a răspuns favorabil zilele trecute.
Amintim că în cadrul şedinţei ordinare din luna septembrie, plenul Consiliului Judeţean Braşov a aprobat demersurile de solicitare a avizelor de oportunitate pentru cele două obiective, dar şi participarea UAT Județul Brașov la PNIIUS, precum şi acordul de parteneriat între UAT Județul Brașov și Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brașov pentru implementarea proiectului vizând Corpul H.
Strategie în domeniul sanitar valabilă până în 2030
„Cu aceste avize obţinute de la Ministerul Sănătăţii avem o garanţie în plus că proiectele noastre sunt nu doar oportune, ci sunt indispensabile pentru implementarea politicii noastre vizând îmbunătăţirea continuă a calităţii actului medical asigurat populaţiei în cadrul spitalelor de interes judeţean pe care le administrăm. Avem o strategie de dezvoltare a domeniului sanitar 2023-2030 pe care am actualizat-o recent şi al cărei plan de acţiuni urmează să-l punem în practică, iar cele două proiecte investiţionale se regăsesc între iniţiativele noastre privind modernizarea, dezvoltarea şi dotarea unităţilor sanitare. Demersurile noastre vin în completarea proiectului privind construirea Spitalului de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase pe care Primăria Braşov îl va implementa cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi în care noi suntem parteneri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.