Polițiștii brașoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au identificat un bărbat, care conduceau în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului și a produs și un incident rutier.
Luni seara, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au intervenit pe bulevardul George Moroianu, din localitate, la locul producerii unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului, din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, de 57 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului pe care în conducea și astfel, ar fi intrat în coliziune cu alte 3 autoturisme, care erau parcate.
„În continuare, după ce a fost testat de polițiști cu aparatul din dotare, pentru că rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.96 mg/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetăriile fiind continuate de polițiști, sub coordonarea unor procurori din cadrul unităților de parchet competente.