Cei interesați să acopere perioade în care nu au contribuit la sistemul de pensii de Stat pot face asta în continuare, deoarece și noua lege a pensiilor, care se aplică de la 1 septembrie, conține acest mecanism. Regulile mecanismului stabilesc că acesta este accesibil celor ce nu au ieșit încă la pensie, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și plata unor sume.
Noua lege a pensiilor, respectiv Legea 360/2023, a înlocuit vechile prevederi din domeniu, dar dă, în continuare, posibilitatea cumpărării de vechime pentru pensie.
1. Cine poate apela la cumpărarea de vechime pentru pensie?
Noua lege a pensiilor stabilește că pot accesa acest mecanism “persoanele care nu au calitatea de pensionari” și care au perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat.
2. Se poate acoperi orice perioadă în care nu s-a contribuit la pensie?
Nu. Legea spune că poate fi acoperită o perioadă de cel mult șase ani în care nu s-a contribuit la pensie. Pe de altă parte, pot fi acoperite doar perioade cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.
3. Pot apela la acest mecanism și cei ce au lucrat în străinătate?
Da. Și cei care au lucrat în străinătate și au perioade în care nu au contribuit la pensii pot “cumpăra vechime”. De fapt, legea prevede că „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot încheia contract de asigurare socială și pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.
4. Pot folosi mecanismul și cei care au lucrat în străinătate pentru perioade în care au cotizat acolo?
Nu. Asemenea celor care au cotizat în țară, nici cei care au realizat stagii de cotizare în alte țări nu pot apela la acest mecanism pentru a acoperi perioadele respective în care s-au plătit deja contribuții de asigurări sociale, deoarece s-ar dubla contribuțiile pentru aceleași perioade.
Citiți mai multe detalii, pe avocatnet.ro.