Municipalitatea brașoveană a relocat 30 de urși în ultimii trei ani, după apariția Ordonanţei de Urgenţă nr.81/2021 pentru aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra oamenilor și a bunurilor acestora.
Din echipele de intervenție, atât în cazul unor operațiuni de relocare, cât și în cazul „goanelor” fac parte și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Ținând cont că misiunile pot fi periculoase, reprezentanții Primăriei Brașov au cumpărat mai multe spray-uri anti-urs, pe care angajații din echipele de intervenție le pot folosi în caz de urgență. Acestea au fost achiziționate de la o firmă din Reghin în schimbul sumei de 2.941,10 lei fără TVA. Spray-urile sunt de 400 de ml și au o rază de acțiune de 7 metri, prețul pe bucată fiind estimat la suma de 294,11 lei fără TVA.
Autoritățile îi îndeamnă pe brașoveni și turiști să nu plece singuri pe traseele montane și să își ia ca măsuri de prevenție la drum și astfel de spray-uri. În cazul în care văd sau aud vreun urs, atunci trebuie să facă zgomote puternice pentru a-l speria. Dacă animalul sălbatic pleacă, trebuie să evite urgent zona respectivă. Dacă plouă sau e ceață, este mai bine ca oamenii să nu plece în drumeții, pentru că urșii atunci ies din bârlog. Mâncarea trebuie împachetată foarte bine, pentru că urșii au mirosul foarte dezvoltat.