Brașov Jazz & Blues Festival, un eveniment de referință pentru orașul Brașov, dar și unul dintre cele mai importante festivaluri de jazz și blues din România, a fost nominalizat la prestigioasele European Festival Awards, în categoria Best Small Festival.
În fiecare an, festivalul aduce pe multiplele scene artiști consacrați și talente emergente din țară și din străinătate, transformând Brașovul într-un loc de întâlnire pentru pasionații de jazz și blues nu doar din Brașov sau România, ci din întreaga Europă.
„Este o recunoaștere importantă pentru munca depusă de întreaga echipă a festivalului, pentru calitatea artistică a festivalului, dar și pentru contribuția sa semnificativă la viața culturală a Brașovului. Brașov Jazz & Blues Festival, ediția din acest an, s-a desfășurat sub sloganul #PesteTotînBrașov, cu peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care au concertat pe cele 9 scene ale festivalului. Nominalizarea la European Festival Awards este un prilej să celebrăm împreună reușitele festivalului și să îl susținem să primească recunoașterea pe care o merită”, a declarat Ioan Big, director artistic Braşov Jazz & Blues Festival
Cum poți vota Braşov Jazz & Blues Festival?
Procesul de vot este simplu și durează doar câteva minute. Intră pe link-ul de votare al European Festival Awards, selectează categoria Best Small Festival, alege Brașov Jazz & Blues Festival din listă și trimite votul tău! Fiecare vot contează și ne apropie de șansa de a duce numele Brașovului mai departe pe scena europeană a festivalurilor de muzică.
Link votare: https://de.surveymonkey.com/r/efapublic24
De ce să votezi Brașov Jazz & Blues Festival?
Brașov Jazz & Blues Festival reprezintă nu doar o sărbătoare a muzicii de calitate, dar și o platformă de schimb cultural și de promovare a diversității muzicale. Prin edițiile sale de succes, festivalul a dovedit că poate aduce împreună generații, comunități și culturi diferite, creând o experiență unică pentru participanți.
Ediția din acest an, Brașov Jazz & Blues Festival a strâns, în cele patru zile de festival, peste 20.000 de participanți care s-au bucurat de evenimentele din cele nouă zone: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașov, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub și Biserica Fortificată din Bod.
Brașov Jazz & Blues Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin, iar în acest an a fost finanțat de Consiliul Județean Brașov și co-finanțat de Primăria Municipiului Brașov și de Ministerul Culturii.
Despre European Festival Awards
European Festival Awards este una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate industriei festivalurilor de muzică din Europa. Lansate în 2010, aceste premii recunosc și celebrează cele mai bune și mai inovatoare festivaluri din Europa.
Premiile sunt acordate pe mai multe categorii, care includ:
– Best Major Festival – pentru festivaluri mari, de peste 40.000 de participanți pe zi),
– Best Medium-Sized Festival – festivaluri între 10.000 și 40.000 de participanți/zi),
– Best Small Festival – pentru festivaluri sub 10.000 de participanți/zi),
Într-o primă etapă, festivalurile sunt votate de către public, apoi cele mai votate festivaluri sunt jurizate de un juriu de experți, în funcție de criterii legate de calitatea organizării, impactul cultural și artistic și satisfacția participanților.
Votul este deschis până pe data de 20 noiembrie 2024, la adresa https://de.surveymonkey.com/r/efapublic24
Ediția cu numărul 13 a Braşov Jazz & Blues Festival va avea loc în perioada 14-17 august 2025!