Ieri în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ghimbav au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa pe strada Hermann Oberth, din orașul Ghimbav.
În timp ce efectuau verificări cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul de la volan nu are dreptul de a conduce. De asemenea, pentru că au sesizat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe conducătorul auto din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a fost o alcoolemie de 0,95 mg/L alcool pur în aerul expirat.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii, bărbatul fiind introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, în carecercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.