În ultimele două luni, 5.000 de pensionari brașoveni, nemulțumiți de modul în care le-au fost recalculate pensile după noua Lege, au solicitat audiență la Casa Județeană de Pensii Brașov.
Instituția brașoveană a înregistrat și aproape 4.000 de contestații, urmate de cereri pentru revizuirea deciziilor de recalculare.
„Numărul de cazuri pentru care se impune efectiv revizuirea acestor decizii este de 1381. Din acest număr, până acum, Casa Județeană de Pensii a emis decizii de revizuire pentru aproximativ 500 de dosare. Toate deficiențele care au fost găsite în retragerea unor decizii sau în emiterea unor decizii eronate reprezintă un procent mic la nivel de județ. Din numărul total de 146.783 de decizii, procentul este de 3%, deficiențe pe care în următoarea perioadă încercăm cu maximă celeritate să le rezolvăm”, a declarat Diana Itu, directorul Casei Județene de Pensii Brașov, potrivit radiobrasovfm.ro.