Polițistii din cadrul Poliției Minicipiului Brașov–Secția 3 Poliție au dispus reținerea a două persoane într-un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
După primirea unor sesizări, politiștii au efectuat investigații în vederea documentării activității infractionale, iar acestea au dus la stabilirea faptului că, în perioada februarie – aprilie, două persoane, din municipiul Medgidia, județul Constanța, ar fi prezentat ca adevărată o situație mincinoasă. Astfel, un bărbat de 30 de ani și o femeie de 28 de ani, au indus în eroare opt persoane, după ce ar fi publicat anunțuri false pe diferite site-uri de profil și rețele de socializare, în cuprinsul cărora prezentau spre închiriere apartamente și garsoniere, situate în municipiul Brașov.
Modul de operare al celor doi presupunea solicitarea unor sume de bani în avans, prezentate ca fiind contravaloarea unei garanții de închiriere sau chiar a chiriei, urmată de încheierea unor contracte fictive.
Prejudiciu de peste 10.000 de lei
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit până la acest moment că, prin faptele infracționale s-ar fi creat un prejudiciu total de aproximativ 10.000 de lei în dauna persoanelor vătămate.
De asemenea, pe baza datelor rezultate, la data de 21 octombrie 2024, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Poliția Municipiului Medgidia și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, au fost puse în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele celor două persoane, bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune. După identificare, cei căutați au fost condusi la sediul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, unde, în baza materialului probator administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, respectiv a Parchetului de pe Lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului creat.