Ieri, polițiștii din Zărnești au oprit în trafic un autovehicul în cadrul unui control pe care aceștia îl desfășurau pentru verificarrea conducătorilor auto. În timp ce polițiștii verificau legalitatea documentelor autovehiculului, a conducătorului acestuia, precum și a pasagerilor din interiorul vehiculului, o pasageră a cerut ajutor agenților. Polițiștii au stabilit că femeia se afla în autovehicul împreună cu fostul său concubin, fără voința acesteia, deși pe numele bărbatului se afla emis un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie la o anumită distanță de persoana vătămată.
Polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 35 ani, din orașul Zărnești, a contactat-o telefonic pe fosta concubina, cei doi stabilind să se întâlnească într-un parc din orașul Râșnov. Bărbatul a ajuns la locul întâlnirii cu un autovehicul condus de un prieten, iar după mai multe discuții în contractoriu purtate între cei doi foști concubini, bărbatul i-a cerut fostei sale partenere să urce în autoturism, deși acesta nu și-a exprimat acordul, după care plecat din orașul Râșnov către orașul Zărnești. Tentativa de răpire s-a încheiat când autovehiculul în care cei doi și șoferul se aflau a fost controlat de filtrul polițiștilor din Zărnești.
În urma probatoriului administrat, după audierile efectuate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de “încalcarea ordinului de protecție și lipsirea de libertate în mod ilegal”.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis de polițiști și instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Un comentariu
polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de “încalcarea ordinului de protecție și lipsirea de libertate în mod ilegal”,dece nu 30 de zile fiind un tip periculos? cum ramane cu victima judecatori speciali trateaza cazul cu manusi.