Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Brașov au derulat un control la nivelul Spitalului Municipal din Făgăraș, care în urmă cu câțiva ani a avut unele probleme cauzate de infecțiile nosocomiale. De această dată, inspectorii sanitari nu au fost mulțumiți de ce au găsit în Secția de Ortopedie și i-au impus administratorului, Primăria Făgăraș, să deruleze unele lucrări de reabilitare.
Edilii s-au conformat și recent au contractat execuția lucrărilor. Potrivit devizului, acestea au o valoare de 17.116,26 lei fără TVA, respectiv 20.368,34 lei cu TVA, și vor fi executate de IC Investments Group din orașul Victoria, în acest sens fiind semnat un contract prin negociere directă.
Totodată, Spitalul Municipal Făgăraș urmează să fie dotat cu echipamente care vor reduce riscul de infecții nosocomiale, prin fonduri 100% nerambursabile. Proiectul are o valoare totală de 30,6 milioane de lei și este finanțat de Ministerul Sănătății prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind accesat la finalul anului trecut.