Localitățile din Uniunea Europeană, inclusiv cele din Româna, au creat încă din 2018 rețele de internet wireless cu acces gratuit, în parcuri, piețe și alte spații publice. Acum, UE a lansat o aplicație care facilitează accesul la WiFi gratuit și de mare viteză în spațiile publice, anunță reprezentanța Comisiei Europeane în România.
Cu ajutorul aplicației WiFi4EU, poți localiza rapid hotspot-urile disponibile din apropierea ta și poți să accesezi o rețea de peste 93.000 de hotspot-uri în întreaga Europă, inclusiv Islanda, Marea Britanie și Liechtenstein, având o experiență online privată, fără urmărire sau colectare de date.
După ce ați descărcat aplicația, deschideți-o și va afișa automat hotspoturile WiFi4EU din apropiere. Apoi, puteți găsi hotspoturile Wi-Fi pe dispozitivul mobil.
Poți descărca aplicația (disponibilă pentru iOS și Android), accesând acest link.
Inițiativa WiFi4EU a fost lansată oficial de Comisia Europeană în anul 2018, ca parte a unui efort amplu de a reduce decalajul digital dintre cetățenii din diferite regiuni ale Uniunii Europene. Scopul principal al acestui program este de a oferi acces gratuit la internet de mare viteză în spațiile publice din orașele și comunele din Europa, inclusiv din zonele mai puțin dezvoltate sau izolate, unde accesul la internet nu este atât de facil.
Printre localitățile care au primit fonduri pentru a instala astfel de sisteme se numără și Brașovul. Primăria a instalat puncte de acces Wi-Fi gratuit în spații publice, cum ar fi piețele și parcurile orașului.
Administrațiile locale din întreaga Uniune Europeană au avut oportunitatea de a aplica pentru voucherele WiFi4EU cu o valoare de 15.000 de euro, în mai multe runde de finanțare, fiecare rundă fiind extrem de competitivă. Cererea de finanțare a fost mare, iar alocarea fondurilor s-a făcut pe principiul „primul venit, primul servit”. Administrațiile selectate au avut la dispoziție un termen limitat pentru a implementa punctele de acces Wi-Fi, în colaborare cu furnizori de echipamente specializați. În total, bugetul s-a ridicat la 108 milioane de euro alocați în patru apeluri de priecte.
România a fost unul dintre beneficiarii majori ai programului WiFi4EU, multe administrații locale primind finanțare pentru a implementa puncte de acces Wi-Fi în spații publice. În total, țara noastră dispune de 8.000 de hot spoturi publice gratuite atât în orașe, cât și în zone rurale.