
Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 de Poliție au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că unul dintre vecinii săi ar fi provocat distrugeri ușii de acces în locuința acesteia. Ajunși la fața locului – respectiv la un imobil de pe strada Octavian Goga din municipiul Brașov- polițiștii au constatat că pe fondul unui conflict, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a adresat amenințări la adresa vieții și a spart ușa de intrare într-un apartament în care locuia o femeie în vârstă de 61 de ani.
Polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, asupra bărbatului a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințarea” și „distrugerea”, în care cercetările sunt continuate de polițiști,sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Un comentariu
Dece nu este arestat preventiv pentru 30 de zile fiind periculos ? pana se va judeca daca se va ajunge in instaanta individul uita ceace a faptuit.