Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care impune o informare exactă a consumatorilor, în cazul practicii comerciale cunoscute sub numele de Shrinkflation a intrat în vigoare începând de astăzi.
Actul normativ stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ, scrie Agerpres.
Informarea trebuie făcută în acelaşi câmp vizual, într-o formă vizibilă, lizibilă şi cu aceeaşi dimensiune şi se va realiza prin intermediul unei plachete.
De asemenea, operatorii economici trebuie să se asigure de existenţa unităţii de referinţă, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantităţii produsului.
„Menţionăm că obligaţia de informare a consumatorilor de către operatorii economici, prevăzută la art. 2 al prezentului act normativ, se aplică pe o perioadă de cel puţin 30 de zile, de la data punerii în vânzare, la raft, a produsului cu volum sau greutate redusă”, precizează reprezentanții ANPC.