Primăria din Codlea a decis să investească în amenajarea unei piețe agroalimentare în municipiu, fiind una dintre nevoile stringente ale localnicilor. În acest sens, a fost întocmit un proiect tehnic, care acum a intrat în etapa finală de verificare înainte de lansarea procedurii pentru derularea lucrărilor de amenajare.
În acest sens, a fost semnat un contract în valoare de 8.900 lei fără TVA cu firma de proiectare și consultanță Novolution din Capitală. După cum a precizat primarul Mihai Cîmpeanu, piața agroalimentară va fi amplasată în zona magazinului Lidl, cu intrarea din DN 1. Valoare totală estimată, fără TVA, a investiției se ridică la suma de 4.340.422,31 lei și ar urma să fie finanțată de la bugetul local. Ofertele sunt așteptate până în data de 24 mai.
De altfel, primarul își propune ca în piață să aibă acces doar producătorii, astfel încât codlenii să beneficieze de produse sănătoase și de calitate.