Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru organizarea și finanțarea Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU). Programul își propune să ofere suport concret tinerilor pentru a absolvi facultatea, precum cursuri în sistem hibrid sau online, recunoașterea creditelor anterioare, sau parteneriate cu creșe și grădinițe locale.
Obiectivele proiectului, așa cum reies din documentul oficial, îi vizează atât pe liceeni, cât și pe studenți:
- colaborarea cu licee, pentru a facilita orientarea în carieră a elevilor
- realizarea de caravane și cursuri demonstrative în școlile din mediul rural
- materiale informative privind facilitățile publice de sprijin oferite
- organizarea de cursuri remediale și suplimentare și oferirea de suport elevilor de liceu, cu precădere la disciplinele la care se susține examenul de Bacalaureat sau concursul de admitere în învățământul superior
- susţinerea şi finanţarea Centrelor de consiliere şi orientare în carieră în vederea monitorizării şi implementării de acţiuni de combatere a abandonului universitar
- susținerea schimbului de bune practici între instituțiile de învățământ superior cu privire la măsurile de recrutare și retenție a studenților aflați în risc de abandon, inclusiv prin implicarea asociațiilor reprezentative ale studenților
- feedback timpuriu optimizat și personalizat cu privire la progresul educațional și riscurile existente și realizarea unor pachete de sprijin integrate, diferențiate pe gradul de risc
- dezvoltarea unor politici și practici de reînmatriculare și reintegrare a studenților, de tip “A doua șansă”, la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv prin facilitarea recunoașterii învățării anterioare non-formale.
Citiți mai multe detalii, pe edupedu.ro.