Inaugurat în seara zilei de 5 iulie 1912, Cazinoul din Sinaia a devenit încă din prima zi a existenței sale principala atracție a mondenilor Capitalei și deopotrivă subiectul unor ample campanii de presă purtate asiduu de gazetarii conservatori ai vremii, revoltați față de slujitorii viciului, dar animați și de interese politico-financiare.
La începutul anilor 1900, Sinaia devenise refugiul aristocraților atrași de prezența familiei regale, care începuse deja construcția Castelului Peleș, viitoarea reședință de vară a regelui Carol I. Clădirea cazinoului, secondată de cea a Hotelului Palace, a venit ca un răspuns al nevoilor tinerilor cu bani care își doreau mai mult decât ieșiri în parc și plimbări pe aleile de la poalele Bucegilor.
Simțind mirosul banilor, două personaje controversate ale epocii au demarat construirea cazinoului din Sinaia, baronul Edgar de Marcay, acționar și al cazinoului din Monte Carlo, și Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul, acesta din urmă lăsând afacerea în mâinile fiului său, „prensul Griguță”, așa cum era poreclit în gazetele din epocă, conform libertatea.ro.
Spectacolul de deschidere, o „scenă imorală” care a oripilat lumea
Cazinoul de la Sinaia își deschidea porțile la nici un an de la începerea construcției, însă fastuoasa inaugurare a fost umbrită de o gafă de neiertat a organizatorilor, care au ignorat rigorile protocolului impuse de prezența familiei regale la marele eveniment. Spectacolul a debutat cu un moment comic cerut, din câte se pare, chiar de rege, însă reprezentația de deschidere a unui cuplu de actori francezi a fost catalogată „prea decoltat, prea scandalos”. Deranjați de frivolitatea momentului, membrii familiei regale ar fi părăsit sala înainte ca spectacolul să se termine.
„Scenă imorală de la teatrul Cazinoului din Sinaia, în fața Familiei Regale”, este titlul unui amplu articol, publicat în ediția din 13 iulie 1912 a ziarului „Viitorul”, în care sunt descrise în amănunt scenele care au determinat publicul să huiduie și să strige în limba franceză: „destul!”.
„Am vorbit în treacăt de scandalul petrecut la reprezentația de inaugurare de la teatrul Cazinoului din Sinaia. Toată lumea cinstită este indignată și revoltată de necuviința d-lui Griguță Cantacuzino și de nerușinarea tripotorilor de a fi reprezentat scene imorale în fața familiei regale. Să arătăm însă cum sau petrecut lucrurile de la început. Cu cîteva zile înainte de inaugurare d. Griguță Cantacuzino a solicitat o audiență la Castelul Peleș, spre a invita pe M. S. Regele, în numele Eforiei spitalelor civile, la serbarea inaugurărei. În acelaș timp, primul efor a prezentat Majestăței Sale programul serbărei, compus din două părți și mai multe numere, INDUCÎND ÎN EROARE PE SUVERAN CĂ AR FI VORBA DE O SOLEMNITATE COMPATIBILĂ CU PROTOCOLUL CARTEI, iar nu de producții imorale de caffé chantant. După afirmațiunea d-lui Gr. Cantacuzino, M. S. Regele ar fi cerut să se pue în prima parte a programului un număr mai comic. Prințul Griguță și tripotorii au confundat comicul și imoralul și au pus un număr de un decollete scandalos și nerușinat.
În adevăr, în seara reprezentației – fiind de față Majestățile Lor, Principii Moștenitori, Principele Carol și Principesa Elisabeta – imediat după prolog, apare și numărul comic. Erau doi artiști francezi, un bărbat și o femee aproape goală. Dialogul dintre ei și mișcările lor erau de o indecență și o imoralitate care au scandalizat întreaga asistență. PUBLICUL ÎNCEPU SĂ PROTESTEZE ȘI SĂ STRIGE pe franțuzește DESTUL, DESTUL! Producția comică sa întrerupt, iar Familia Regală a plecat înainte de vreme. Organizatorii acestui spectacol scabros, în frunte cu prințul Griguță, s-au scuzat că nu știau ce cuprinde numărul comic că nu s’a făcut nici repetiție. Suveranul și Principii Moștenitori făceau comentarii foarte defavorabile organizatorilor spectacolului. În acelaș timp, M. S. Regina, adresîndu-se unui grup, în care se afla și d. Tzigara Samurcaș, a spus textual următoarele: – PREA DECOLTAT, PREA SCANDALOS! Este culmea necuviinței, nu din partea tripotorilor cari nu mai au întrînșii nici un pic de moralitate, din partea primului efor al spitalelor civile”, notează autorul articolului.
Profiturile uriașe ale cazinoului din Sinaia
Eșecul din ziua inaugurării nu va afecta cu nimic succesul afacerii. Clienții nu au întârziat să-și facă apariția, astfel că în fiecare seară de joc erau prezente între 600 și 800 de persoane, fiecare dintre participanți plătind o taxă de intrare de un leu, la care se adăugau banii pentru consumație și, evident, pentru joc. Câștigurile pentru acționari erau enorme, comparabile cu cele raportate de cazinourile mult mai cunoscute din Monte Carlo și Nisa. Într-un articol publicat în septembrie 1922, în ziarul „Viitorul”, se criticau sumele „derizorii” raportate la fisc de reprezentanții cazinoului de la Sinaia. Oficial, profitul era de peste 73.000 de lei pe lună, în condițiile în care pentru construcția clădirii fusese alocată suma de 1,7 milioane de lei.
„La sfârșitul lunei Iunie, când ministerul de finanțe nu luase măsuri severe de supraveghere la Sinaia, sa prezentat la plată către fisc suma de 36.687 lei, ceia ce dovedea, dacă încasările ar fi fost reale, că totalul câștigurilor pe timp de 30 zile sar fi mărginit în 73.374 lei. Cu tot începutul de sezon, în iulie se aflau la Sinaia destui vizitatori și, mai ales, foarte mulți jucători de cărți, așa că suma de 36.687 lei, înaintată ministerului, era derizorie”, se menționează în articolul citat.
Feciorii de bani gata, vânați la Sinaia de mamele cu fete de măritat
Sumele uriașe de bani care se învârteau în sala de jocuri de la Sinaia atrăgeau, în același timp, nume mari ale vieții politice, care ar fi jucat în secret. Printre aceștia sunt pomeniți în presa vremii I. Gh. Duca, om politic liberal care a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și cel de-al 35-lea prim-ministru al României, Ilie Niculescu-Dorobanțu (prefect de Ilfov) sau Nababul Cantacuzino, considerat cel mai bogat român al tuturor timpurilor. Era și firesc ca acest stabiliment să devină un fel de Mecca pentru tinerele domnișoare aduse la Sinaia chiar de mamele lor în speranța că-și vor găsi logodnic un fecior de bani gata. Într-un reportaj publicat în ziarul „Adevărul”, în ediția din 15 iulie 1922, jurnalistul care semna Kefren remarca aglomerația din trenul care pleca din București către Brașov, menționând surprins că toată lumea merge la Sinaia.
„Călătorii îşi comunică unii altora gândurile și impresiile. Le ascult și le notez. Toată lumea merge la Sinaia. De ce?
RĂSPUNSUL UNEI MAME: Are 26 de ani! Nu zic că e proastă, dar nu ştie cum să ia lucrurile. La Sinaia vine lume multă şi numai feciori de bani gata. Mă înţelegi?! Apropos, tot pe Mântuleasa şezi, ca să te invit la logodnă!
RĂSPUNSUL UNUI TATĂ: Am trimis-o la Govora, că e bolnavă. De nu i-ar fi boala de pomană! Mă duc cu gineri-meu la Sinaia. E un crai şi jumătate şi mi-a făgăduit că-mi prezintă toate cunoştinţele lui. Nu te uita la mine că am părul alb şi sunt gras, că sunt încă foarte tânăr şi am încă succese! Pe lângă asta, numai în primăvară am câştigat peste 500.000 de lei cu nişte acţiuni petrolifere. E atâta tinereţe în mine şi viaţa e aşa de scurtă!
RĂSPUNSUL UNEI FETE: Mă duc la Sinaia pentru jazz, band, tennys, Sandy, fox-trott, Titi, flirt, tango, Ionel şi pentru că îmi plac brazii.
RĂSPUNSUL UNEI CONIŢE: Sinaia? O ador pentru că îmi ador bărbatul. Nu concep Sinaia fără el şi nici pe el fără Sinaia. Eu o să stau toată vara, el o să vie o dată pe săptămână. Ah, Sinaia!”, scria Kefren pentru „Adevărul” la 15 iulie 1922.
„Dacă nu-mi dai bani, te împușc și pe tine, și pe mama ta și apoi mă sinucid”
Cât timp a funcționat cazinoul, în stațiunea de pe Valea Prahovei au apărut profitorii care au dezvoltat afaceri clandestine ca răspuns la nevoile tinerilor jucători care își pierdeau averile la ruletă. Cămătarii din București părăseau și ei Capitala pe timpul verii și își stabileau sediul în parcul din fața cazinoului în așteptarea clienților disperați, dispuși să-și vândă bijuteriile pentru a face rost de bani pentru încă o partidă. Când nici măcar intervenția cămătarilor nu mai ajuta jucătorii ruinați, se scotea pistolul la propriu. Sub amenințarea armei, soțiile sau soacrele bogate erau forțate să cedeze și să permită soților sau ginerilor să-și mai încerce norocul o dată. La puțin timp de la inaugurarea „tripoului” de la Sinaia, în același cotidian „Viitorul” – care își asumase vădit o campanie împotriva moravurilor ușoare promovate de „prensul Griguță” Cantacuzino – scria despre un scandal violent care s-ar fi petrecut în apropiere de Hotelul Vârful cu Dor, într-o casă particulară unde se instalase o familie din București.
„Pentru azi ne propunem să vorbim despre un caz de o gravitate extremă, despre un scandal enorm care era cît pe ce să aibă urmări dezastruoase. Păstrăm deocamdată anonimatul persoanelor. Întro casă particulară de pe bulevardul Ferdinand, în apropiere de otelul «Vîrful cu Dor» sa instalat de curînd o familie din București, compusă din soț, soție și mama acesteia. Soțul sa dus întruna din serile trecute la tripoul de la Cazino și a jucat pînă a fost curățat de toată suma de 1.500 lei ce o avea asupra sa. Pe la miezul nopței, soțul se duce acasă și cere soției alți bani, spre a se întoarce la cazino să joace din nou cu gîndul de a-și scoate paguba. Soția și mama ei se opun la cererea soțului și refuză a-i mai da vre-un ban. Soțul nu se lasă și cere cu insistență bani. Femeile însă refuză în mod categoric. Soțul văzînd că nu mai poate obține bani de la soția sa, nici prin rugăminți, nici prin presiuni, a început să o amenințe. În adevăr, a scos un revolver din buzunar și, îndreptîndu-l spre soția sa, i-a strigat:
– Dacă nu-mi dai bani, te împușc și pe tine, și pe mama ta și apoi mă sinucid!!
Este lesne de închipuit groaza de care au fost cuprinse bietele femei; ele au început să scoată țipete sfîșietoare și să alerge în toate părțile, spre a scăpa de primejdie. Din fericire, disperatul soț na avut curajul sau vremea să-și pue planul nefast în executare. La țipetele femeilor și la scandalul enorm, provocat în puterea nopței, au sărit vecinii și sa anunțat poliția, care a venit la fața locului și a luat măsurile trebuincioase pentru siguranța femeilor și potolirea disperatului soț”, se arată în articolul publicat în „Viitorul”, în ediția din 24 iulie 1912.
Elevii de liceu furau bani de la colegi să joace la ruletă
Dramele pare că se țineau lanț la Sinaia. Nu doar tinerii bogați erau clienți ai cazinoului, aici fiind tentați să joace inclusiv elevi de liceu care furau de la colegii mai înstăriți pentru a avea bani să plătească taxele de intrare și consumația. Hoții erau chiar tineri de familie bună, ceea ce a scandalizat și mai tare opinia publică.
„Doi elevi de liceu fură ca să joace la Cazino Sinaia” este titlul unui articol care prezenta subiectul principal al zilelor care au urmat inaugurării tripoului de pe Valea Prahovei. Patima jocului la noroc cuprinsese „tinerimea” avidă de câștig și de viață de noapte, alimentând discuțiile celor nemulțumiți de inițiativa cuplului de antreprenori Cantacuzino – Marcay.
„Această afacere face senzație aci mai cu seamă că unul din elevii de liceu e de familie bună. (…) De vre-o cîteva săptămîni sa instalat la hotelul Drăgușin, din Piața nouă, elevul de liceu cl. VI Paul A. El venise cu mama sa, care locuește la Paris; pentru elev a plătit mama pensiunea și camera de la hotel. Băiatul singur se plictisea însă. Atunci și-a chemat un prietin, alt elev din București, anume A. B., care veni însoțit și de un anume Nicu Nicolau, o veche cunoștință a poliției. Băeții, cîte și trei, petreceau bine la Sinaia. De la Cazino erau nelipsiți. Bine înțeles banii sau isprăvit. Dar Nicu Nicolau mai văzuse crize de astea. Știa și cum să iasă din încurcătură, să se împrumute din sertarurile altora. De convins pe cei doi elevi i-a fost ușor lui Nicolau. Apoi cu suma furată, poate, la Cazino fac cîteva mii, dacă o vrea Dumnezeu. Cei doi băeți, văzînd perspectiva unor sutișoare căci de, norocul e orb, nu vede ce bani pui pe masa verde – bani de furat sau nu – sau învoit. Și isprava a fost gata. Din camera alăturată de a elevului Paul A., dintrun sertar, dispare azi ceva, mîine ceva, pînă sa făcut 180 lei în trei zile. Proprietarul reclamă la Poliție”.
Așa cum reiese din articol, elevii nu au fost bănuiți de prima dată, dar au fost demascați de un chef de pomină urmat de un mare scandal, motiv pentru care a fost chemată poliția.
„Cînd i-au văzut ce poame bune sunt, polițiștii sau gîndit și la furtul de la hotel Drăgușin, mai ales că cei trei ședeau acolo. Luați de scurt, furtul a fost mărturisit. Nicolau însă a reușit să se facă nevăzut. El însă a fost prins de poliția Capitalei și retrimis la Sinaia”.
Invazie de femei pierdute și spectacole obscene, la Sinaia
Furia ruletei cuprinsese Valea Prahovei și nimănui nu-i păsa de presa defavorabilă, care cerea desființarea cazinourilor din Sinaia, Constanța și Lacul Sărat (Brăila). Nici măcar familia regală nu părea deranjată de vecinătatea lumii decadente, știut fiind că regele Carol I a făcut tot posibilul să aducă investitori străini în tânărul și săracul stat român. În stațiunea regală se discuta doar despre jocuri, strategii de câștig, „combinațiuni”, cocote pariziene aduse la Sinaia de prensul Griguță pentru a-și întreține clientela. Sunt zeci de articole din presa epocii care consemnează tot felul de aventuri picante care se petreceau între pereții stabilimentului, tolerate de autoritățile vremii.
„Presa liberală, scandalizată de faptul că se dă unor tripouri o oblăduire oficială, denunță cazul opiniei publice, arătînd totodată mijloacele la cari recurg tripotorii spre a ademeni publicul: invazie de femei pierdute, spectacole obscene, încercări de pervertire morală, întrun cuvînt toată cohorta depravărilor cari alientează un tripou”, nota „Viitorul” în 25 iulie 1912.
„Băeți de 15-18 ani îi auzi vorbind numai de jocuri, de șanse și de combinațiuni. Unul din ei spunea celor din preajmă că toată seara a studiat și că dacă ar fi jucat cu No. 4 ar fi cîștigat anume sumă. În aceste condiții, părinții sunt datori să-și supravegheze mai bine copiii și să-i depărteze de acest local aducător de ruină morală și material” – Viitorul, 16 iulie 1912.
În ciuda controverselor și a indignării produse în rândul localnicilor, cazinoul din Sinaia avea să-și ducă viața agitată până în 1947, când regimul comunist a interzis jocurile de noroc. Aproape patru decenii, cu întreruperile provocate de război, stabilimentul de la Sinaia a atras în același timp mari nume ale vieții culturale europene, dar și „demimondenele” Bucureștiului și Parisului, devenind astăzi o emblemă a stațiunii de pe Valea Prahovei.
