Persoane fizice, primării, companii de stat ca Apele Române sau CNAIR, dar și fabrica Kronospan din Brașov vor fi expropriate pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara, conform clubferoviar.ro. Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea declanşării
„procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighișoara, subsecțiunile: 1. Brașov – Apața și 3. Cața – Sighișoara”, aflate pe raza unităților administrativ – teritoriale: Brașov – județul Brașov și Saschiz – județul Mureș”.
Până în prezent, cea mai mare parte a lucrărilor s-a executat pe terenuri proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi concesionate CNCF CFR SA, se arată în Nota de fundamentare a proiectului. Pe parcursul execuției lucrărilor au fost identificate suprafețe suplimentare de teren necesare realizării lucrărilor de reabilitare situate pe raza unităților administrativ-teritoriale: Brașov – județul Brașov și Saschiz – județul Mureș, ceea ce impune întreprinderea demersurilor legale pentru dobândirea acestor suprafețe suplimentare de teren.
Încă aproape șase milioane de lei pentru exproprieri
Toate suprafețele suplimentare identificate vor fi expropriate în vederea finalizării lucrărilor proiectate la momentul elaborării Proiectului Tehnic, proiect realizat în conformitate cu soluția din Studiul de Fezabilitate.
Pentru asigurarea suprafețelor de teren necesare implementării proiectului, este necesară ocuparea unor suprafeţe de 21.296 mp (29 de terenuri afectate) aparţinând proprietăţii private a persoanelor fizice sau juridice, 3.118 mp (șapte imobile afectate) aparținând proprietății publice a statului şi o suprafață de 6.779 mp (18 imobile afectate) aparținând proprietății publice a unităţilor administrativ-teritoriale.
Suma necesară aferentă despăgubirii pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național este de 5.905 mii lei (5.904.393,69 lei).
Potrivit ultimei monitorizări a CNCF CFR SA, la finele lunii august stadiul fizic al lucrărilor pe Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa și Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara era de 31,71%,