
Se fac planurile pentru un nou cartier în zona străzii Narciselor, conform bzb.ro. Pe lângă faptul că va fi o nouă legătură rutieră între localităţile Braşov şi Sânpetru, strada Narciselor, ce urmează a fi modernizată, va deservi şi mai multe proiecte imobiliare.
Pentru un astfel de proiect imobiliar a fost depusă deja cererea de avizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, instituţie care urmează să emită decizia de încadrare.
Dezvoltarea imobiliară va fi realizată de SC Lempes View Imobiliare SRL, care va construi 10 clădiri, una dintre ele urmând a avea destinaţia de centru multifuncţional cu spaţii comerciale, zone de relaxare (SPA, fitness, bazin în aer liber, plajă, jacuzzi).
De asemenea, în zonă se vor construi 6 blocuri cu regim de înălţime demisol – parter – 8 etaje plus etaj tehnic, în care se vor amenaja 352 de apartamente cu 2,3 sau 4 camere. Alte 3 blocuri ce se vor construi în zonă vor avea regim de înălţime demisol – parter – 11 etaje plus etaj tehnic, urmând ca în acestea să se amenajeze 414 spaţii locative. La demisolul celor 9 blocuri se vor amenaja locuri de parcare.
Circulaţia în acest cartier se va face pe drumuri cu lăţimea de 5 – 7 m, iar accesul în zona rezidenţială se va face pe strada Narciselor.
Proiectul de extindere a străzii Narciselor (situată pe teritoriul administrativ al municipiului Braşov şi al comunei Sânpetru) este în etapa de evaluare a ofertelor depuse de cei şase constructori interesaţi de proiect. Cu o lungime de aproape 3 km, strada ar urma să aibă 4 benzi. Proiectul propune şi traversarea ocolitoarei Braşov printr-un pasaj subteran cu o lungime de 101 metri. Investiţia este estimată la peste 125 de milioane lei, din care 43 de milioane sunt fonduri prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.
Un comentariu
Iar se pune carul înaintea boilor…Primele etape, in mod normal, ar fi realizarea pasajului subteran, amenajarea strazii Narciselor cu cele 4 benzi, de ce nu un sens giratoriu suspendat peste ocolitoare asa cum s-a construit la Ploiesti…altfel nu o sa se mai circule din/ spre Sânpetru …
In cele din urma ne gândim ce aprobări pt blocuri cu 9-12 nivele…și totuși e o comuna unde nu au ce sa caute blocurile atât de înalte…Interesele imobiliare insa se vede treaba ca primează întotdeauna în defavoarea intereselor locuitorilor din Sânpetru. Indiferent de culoarea politica NU exista respect pentru viata și timpul cetățenilor!