George Căţean, acţionar la Ferma Căţean din Braşov – o afacere de familie transmisă deja din generaţie în generaţie – susține că ciobanul, la origini, este un antreprenor. El a fost prezent în cadrul emisiunii Braşov te inspiră!, un proiect zf.ro.
„Eu consider că am fost dintotdeauna antreprenor, am fost crescut într-o familie de fermieri, de crescători de animale, de ciobani. Din punctul meu de vedere, ciobanul, la origini, e un antreprenor. Îmi aduc aminte că în vacanţele de vară mergeam la piaţă să vând brânza, pentru că trebuia să valorificăm ceea ce produceam în familie. Apoi, treptat, am trecut la alt nivel, iar astăzi avem un business în agricultură şi industria alimentară.“
Ferma Cățean este un business integrat, o fermă integrată, care îşi produce 90% din materia primă, respectiv furajele pentru animale, care produce lapte şi îl transformă în brânză.
„Mai mult, de la bun început, noi am făcut ceea ce se vorbeşte astăzi la nivelul Uniunii Europene, farm to fork, lanţuri scurte alimentare. Am încercat ca o parte cât mai mare din ceea ce producem, să comercializăm tot noi“, explică George Căţean.
O poveste de familie
George Cățean a studiat marketing şi crede că un business de orice fel, dar mai ales unul de familie, are nevoie de marketing. Silviu, fratele său mai mare, este medic veterinar, o meserie cheie într-o afacere care se ocupă cu creşterea animalelor. Iar Ionuţ, fratele său mai mic, se ocupă de partea vegetală şi foarte mult de partea de cai, pentru că în cadrul fermei există şi cai.
„De mici am fost educaţi de către părinţi şi crescuţi în spiritul că o afacere în industria alimentară, o afacere cu mâncare, va avea mereu şanse şi va avea mereu de lucru. Ni s-a întipărit foarte bine asta în cap, atât mie cât şi celorlalţi doi fraţi, iar ceea ce facem astăzi este să continuăm activitatea neîntreruptă a şase generaţii în domeniile creşterea de animale şi producţia de brânzeturi“, spune antreprenorul.
În momentul de faţă, Ferma Căţean are un efectiv de aproximativ 1.200 de ovine şi 120 de vaci de lapte.
„Lucrăm şi aproximativ 300 ha de teren (un mix de proprietate privată, arendă din zona privată şi arendă din zona publică), din care 200 ha sunt păşuni montane, iar restul de aproximativ 100 ha le utilizăm pentru a ne asigura baza furajeră pentru animale.“
Pentru cei care fac agricultură, cel mai sănătos e să ai în proprietate terenul agricol, dar este foarte greu, mai ales în situaţia în care preţurile nu sunt mici. Astfel, investiţia în teren agricol se amortizează în mai mult de un deceniu, explică antreprenorul.
O fermă deschisă
Mai departe, la Ferma Căţean, tot laptele procesat şi obţinut se transformă în brânzeturi.
„Avem 11 sortimente, iar dintre ele doar unul e de brânză maturată. Avem în jur mulţi producători care au migrat şi pariază pe produsul maturat.“ Provocare cea mai mare pentru ei e că au nevoie de un buffer financiar, pentru că o brânză maturată nu o produci astăzi şi o vinzi mâine, ci o produci astăzi şi o vinzi peste nouă luni.
„Pe zona de vânzare, noi avem de mai bine de zece ani un parteneriat solid cu unul dintre marile lanţuri de hipermarketuri din România. Am fost printre primii fermieri dintr-un supermarket şi am demonstrat că se poate lucrul acesta.“ Asta pe lângă vânzarea directă.
De mai bine de trei ani, membrii familiei Căţean au înfiinţat şi o cooperativă agricolă, începută cu un o finanţare europeană. În momentul de faţă sunt opt fermieri în cooperativă.
„Totodată, noi nu am văzut ferma doar ca un business în care producem lapte şi carne, ci ca o fermă deschisă.“ Ce înseamnă asta? Ferma organizează programe educative pentru copii, face evenimente şi încearcă să aducă venituri suplimentare din infrastructura deja existentă.
„În 2015, am fost găsiţi de către o agenţie de turism care avea pachete de incoming. Străinii veneau să vadă ce înseamnă agricultura în România. De atunci oferim şi acest serviciu pentru vizitatorii care vin să descopere România. Avem pachetul ce include vizita fermei şi degustarea produselor, dar oaspeţii pot avea parte şi de cină sau de prânz.“
Bucuroşi de oaspeţi
În 2023, businessul a avut şi un program finanţat cu fonduri europene, dar şi de Primăria Braşov, prin care ferma a fost vizitată de aproximativ 6.500 de copii pe durata anului şcolar.
„Avem şi alte evenimente la fermă, iar apetitul este tot mai mare, mai ales în rândul celor care trăiesc în oraş. Ei vor să descopere viaţa rurală.“
Printre oaspeţi se numără mai ales familiile, părinţii care vor să le arate copiilor ce înseamnă să fii fermier.
„De anul trecut, avem un produs nou, picnic la fermă. De trei ori pe an, deschidem ferma şi organizăm sâmbăta sau duminica acest picnic, unde invităm mai mulţi producători locali care să-şi expună şi să îşi vândă produsele. Organizăm şi ateliere pentru copii, dar şi alte experienţe şi vizite. Iar lucrul acesta nu face altceva decât să întărească relaţia dintre noi, producătorii, şi consumatori.“
În august 2023 au fost câteva sute de persoane care au particiat la acest picnic, în intervalul orar 10:00-16:00.
George Căţean spune că anii de pandemie au venit cu foarte multe provocări, dar au adus şi nişte situaţii care, pe micii producători, i-au ajutat.
„Mă refer la consumul de produse locale, care a crescut şi care se menţine şi astăzi la un nivel ridicat. Totuşi, în contextul economic actual, consumatorii au început să fie mai atenţi la ceea ce cumpără şi vedem asta mai ales la cantităţi. Probabil că va exista şi o mai mică risipă alimentară în viitor. Noi ne menţinem în continuare cantităţile vândute şi suntem în target pentru 2024.“
Ce urmează pentru Ferma Căţean?
Antreprenorul spune că familia sa nu vrea să crească neapărat numărul de animale din fermă, ci să optimizeze costurile.
„Şi asta facem prin investiţii noi în echipamente şi în tehnologie. Anul acesta avem depuse două proiecte care însumează aproape 4 milioane de euro finanţare europeană. Proiectele sunt în momentul de faţă în verificare şi sperăm să meargă mai departe.“
Ele sunt gândite ca să aducă noi tehnologii în fermă, să ajute la optimizarea costurilor şi să susţină o abordare sustenabilă şi durabilă.
„Totodată, tot la nivel de dezvoltare, în fiecare an ne propunem să încercăm să achiziţionăm o anumită suprafaţă de teren agricol din ceea ce lucrăm. Nu vrem să devenim o fermă mai mare, ci vrem să doar să consolidăm ceea ce avem astăzi. În schimb, ne interesează foarte mult să diversificăm veniturile pe care le putem face din fermă şi atunci vorbim despre intenţia de a merge mai mult în zona de ospitalitate. Avem planurile făcute pe mai mulţi ani.“ Familia are deja un punct gastronomic local, unde pune pe masa celor care-i calcă pragul produse din fermă şi reţete autohtone.
Pe mesele românilor de oriunde
„Strategia noastră pentru următorii ani implică mai multe investiţii. Vrem să ne consolidăm lanţul comercial şi astfel vorbim despre o reţea de pop-up shop-uri, după modelul Amazon Go, pe care l-am văzut în America. Nu văd o dezvoltare individuală, ci una la nivel de grup de producători, la nivel de cooperativă. Vrem totodată să dezvoltăm relaţiile comerciale pe care le avem cu HoReCa din zona Braşov. Deja se întâmplă, suntem listaţi în meniurilor restaurantelor de top.“
Dincolo de graniţele României, businessul vrea să meargă în spaţiul european sau în alte zone unde diaspora românească este prezentă.
„Nu vrem să fim listaţi la raft, ci vrem ca aceşti consumatori să poată intra în contact cu ce producem noi. Vorbim despre pieţe volante, despre târguri, despre evenimente care se pot organiza cu o periodicitate anume.“
Antreprenorul spune că tot ce a dezvoltat familia sa până în momentul de faţă a fost cu fonduri proprii.
„Am avut doar mici punţi de finanţare, dar foarte, foarte mici. Faptul că facem procesare, că avem comercializare ne adus această zonă de confort din punct de vedere financiar“, conchide el.