Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că peste 2,6 milioane de români vor primi în luna octombrie o nouă tranșă de 250 de lei pentru achiziționarea de alimente. Încărcarea cardurilor de alimente, cunoscute și ca tichete sociale, va începe din 15 octombrie.
Beneficiarii sunt persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei, precum și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere sau familiile monoparentale, cu venituri de până la 675 lei pe membru de familie.
De asemenea, vor beneficia de acest sprijin pensionarii cu venituri de până la 2.210 lei și persoanele fără adăpost.