Cândva, era cunoscută drept „Perla Carpaților”, iar condițiile de lux, cât și frumusețea naturală a locului, ajutau această stațiune să câștige premii chiar și pe plan internațional. Borsec primea, în anul 1873, medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena, iar peste doar trei ani, în 1876, câștiga și medalia de argint la Berlin. Iar acestea nu au fost singurele premii pe care Borsecul le-a primit, în străinătate. În anul 1878, această stațiune primea diploma de onoare a Târgului Internaţional din Paris. Astăzi, din acest loc plin de istorie a rămas doar o ruină.
Borsec apare pe hartă în 1803
Această stațiune de vis își începe povestea în anul 1803, după ce austriacul Valentin Gunther se vindecă de o boală pe care medicii de la acea vreme o considerau incurabilă, după ce face un tratament cu apele termale de la Borsec. Revine la Viena și începe comerțul cu apă adusă de la Borsec, împreună cu o rudă. Cei doi au arendat localitatea de la proprietarele Lazărea şi Ditrău, iar în 1806, în zonă deja fusese construită o fabrică de sticlă, iar milioane de litri de apă erau îmbuteliați. În cele din urmă, spre finalul anilor 1800, localitatea Borsec este recunoscută drept o stațiune de vis, ce oferă vizitatorilor condiții de lux, cât și ape cu proprietăți benefice sănătății.
Borsecul își continuă dezvoltarea prosperă și în timpul perioadei comuniste, iar în anii 1970, aici erau deja peste 100 de unități de cazare, dintre care astăzi au mai rămas doar 10.
Mult timp cu rang de stațiune de interes național, începând cu anii ’90 stațiunea Borsec a decăzut vertiginos, ajungându-se până la excluderea ei din sistemul turistic și balnear de interes republican. Dotările pentru tratament recuperator și ansamblul clădirilor complexului balnear s-au degradat până la dispariție, totul culminând cu închiderea bazei de tratament. De câțiva ani se fac încercări timide de revigorare a turismului din zonă, dar deocamdată fără rezultate spectaculoase.
4 comentarii
Am fost in vara aceasra, 2024, in Borsec. Este minunata statiunea. Nu mai descurajatii turistii. E eleganta si primitoare. Trasee bine marcate si nici urmă de urși. Mergeți si va convingeți!
Daca ati locui o perioadă de timp la Borsec, nu vi s-ar părea atat de minunata statiunea.
Zvonuri descurajatoare, falimentarea stațiunii balneare, condiții favorabile apariției unui investitor, conform uzanțelor străin! Asta urmează, de parcă românii nu ar fi în stare să pună pe picioare o activitate! Da ce să faci, că așa se vrea, așa se cere!
https://www.delcampe.net/en_GB/collectables/postcards/romania/baile-borsec-1930-vila-heiter-stil-strada-animata-rara-excelent-cliseu-1665470503.html
https://www.delcampe.net/en_GB/collectables/postcards/romania/baile-borsec-1935-hotel-speranta-pravalia-szabo-animata-necirculata-1482220442.html
https://www.delcampe.net/en_GB/collectables/postcards/romania/baile-borsec-1933-vila-heiter-si-stoica-raritate-excelent-cliseu-2-timbre-1664264797.html